Anul acesta, Dennis Hof a fost desemnat candidat al Partidului Republican pentru un loc în parlamentul statului Nevada. Buletinele de vot cu numele lui pentru alegerile din 6 noiembrie fuseseră deja trimise când Hof a fost descoperit mort, pe 16 octombrie.

Autorităţile au declarat la momentul respectiv că vor pune anunţuri în zonele în care se va vota, prin care alegătorii vor fi înştiinţaţi că acesta a murit. Dacă acesta va câştiga alegerile, va fi nominalizat un alt membru al Partidului Republican în locul lui, au mai spus oficialii, lucru, care, de altfel, s-a şi întâmplat.

Peste 60% dintre alegătorii din Nevada l-au votat pe acesta în detrimentul contracandidatului Lesia Romanov, din partea Partidului Democrat.

Potrivit NBC News, Hof a murit după un weekend de petreceri dedicate aniversării sale de 72 de ani. Hof a fost descoperit de un actor porno și de o prostituată din bordelul lui. Hof, de altfel, deținea mai multe bordeluri în Nevada, unicul stat care le permite să funcționeze legal.