Agenţiile internaţionale de presă au relatat un episod din timpul conferinţei, în care Acosta l-a enervat pe preşedinte insistând asupra subiectului „invaziei” - termenul cu care Trump s-a referit la caravana de potenţiali imigranţi din America Centrală, care se îndreaptă spre frontiera Mexicului cu Statele Unite. Deşi preşedintele i-a cerut jurnalistului să cedeze microfonul, acesta a refuzat să îl lase din mână.„Să-ţi spun ceva. Celor de la CNN ar trebui să le fie ruşine că lucrezi pentru ei. Eşti o persoană necioplită, îngrozitoare”, i-a răspuns Trump lui Acosta, iar în încheiere l-a acuzat: „Când transmiţi ştiri false, ceea ce CNN face, chiar foarte des, eşti duşmanul poporului”.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.