Excluderea „zilei tăcerii” a provocat discuții aprinse în Parlament. Proiectul a fost aprobat în prima lectură

Excluderea „zilei tăcerii” a provocat discuții aprinse în Parlament. Proiectul a fost aprobat în prima lectură

„Ziua tăcerii”, care interzice agitația electorală cu o zi înainte și în ziua alegerilor, ar putea fi exclusă. Este recomandarea Comisiei juridice, numiri și imunități, care a analizat motivele invalidării alegerilor locale noi din Chișinău și a prezentat un raport în acest sens. Mai mult, un proiect care prevede că agitația electorală ar urma să fie interzisă doar în incinta secțiilor de vot și în apropierea acestora, mai exact, într-o rază de 100 de metri, a și votat în prima lectură.

„Cum practic poate fi înfăptuită înfăptuirea acestei legislații? Vor fi măsurate căile de acces până la secțiile de vot și va fi trasă o linie roșie la 100 de metri, după care se va putea face agitație? Dacă acolo sunt case de locuit? Raportul ăsta este o farsă, voi ați făcut doar ceea ce vi s-a spus să faceți”, a declarat liberalul Valerian Bejan. „Eu multe aș fi spus, dar știu că o să fiu preluată de toată presa diseară. Mai bine mă abțin”, a spus în replica Raisa Apolschii.

Deși deputatul PL Lilian Carp a încercat să afle cum va fi reglementată agitație electorală pe internet, acesta așa și nu a obținut un răspuns.

Publicitate

Iar liberal democratul Grigore Cobzac a întrebat dacă prevederile respective vin sau nu în contradicție cu recomandările Comisiei de la Veneția. „Nu aș vedea o contradicție. Știu că este acolo o propoziție. Până la urmă, este o recomandare. Ne-am străduit să fim obiectivi în ceea ce privește analiza bunelor practici. Am urmărit să nu se încalce drepturile concurentului electoral”, a declarat președinta comisiei de profil.

„Cu ce se deosebește distanța de 100 de metri de la secția de vot, unde e interzisă agitația electorală, față de 100 de metri și un centimetru, unde agitația este deja permisă?”, s-a arătat curioasă comunista Elena Bodnarenco. „Acest perimetru de 100 de metri a fost preluat din bunele practici ale țărilor europene”, a spus Raisa Apolschii.

În baza raportului prezentat, a fost elaborat un proiect de lege care exclude „ziua tăcerii”. Documentul a fost aprobat în prima lectură. Noile reglementări vor fi incluse și în Codul contravențional. Astfel, continuarea, în ziua votării, a agitației electorale sau agitației pentru susținerea referendumului în incinta secției de votare sau în raza a 100 de metri de localul votării se va sancţiona. Amenda aplicată persoanelor fizice va constitui de la 300 la 600 de lei, iar cea pentru persoanele cu funcţie de răspundere sau candidat electoral va fi de la 1.200 la 1.500 de lei.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal