Purtătorul de cuvânt al trustului a comunicat pentru Reuters că „prețul medicamentului reflectă valoarea lui clinică, economică și umană pentru pacienți și pentru sistemul de sănătate în general”. Totodată, analistul economic american, Michael Yee, a menționat că deși prețul este foarte mare, el nu trebuie să surprindă, dat fiind faptul că preparatul este foarte eficient.
La începutul acestei luni, autoritățile americane au aprobat medicamentul „Blincyto” pentru a trata un tip rar de cancer la sânge numit „leucemie limfoblastică acută”. Inițial, medicamentul a fost testat pe un grup de pacienți cu remisiune ale căror organisme nu reacționat la chimioterapie sau la transplantul de celule stem. În consecință, 32% din pacienți au fost complet tratați după ce medicamentul „Blincyto” le-a fost injectat timp de o lună.
Până la „Blincyto”, cele mai scumpe medicamente anti-cancer au fost „Keytruda”, pentru care pacienții achită 150.000 de dolari pentru un an de tratament contra melanomului și „Yervoy” contra aceleiași boli la prețul de 120.000 de dolari.
În Republica Moldova, cel mai scump medicament anti-cancer este „Zytiga” care tratează tumoarea prostatei și costă 59.125 de lei.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.