Noi reguli pentru declararea voluntară a bunurilor. Modificări propuse după trei luni de la aprobarea legii

Noi reguli pentru declararea voluntară a bunurilor. Modificări propuse după trei luni de la aprobarea legii

La puțin peste trei luni de la aprobare, legea privind declararea voluntară și stimularea fiscală a fost modificată. În cadrul ședinței de astăzi, Parlamentul a aprobat în lectură finală câteva schimbări în acest sens. De exemplu, taxa către bugetul de stat din suma mijloacelor bănești declarate voluntar a crescut de la 3% la 6%.

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a spus că modificările au fost agresate cu Fondul Monetar Internațional (FMI) și Banca Mondială, în urma misiunilor de experți care au venit în țara noastră după adoptarea inițială a legii. Anterior, FMI a declarat că noile reglementări fiscale nu sunt în corespundere cu programul de finanțare.

Potrivit modificărilor aprobate, nu pot fi subiecți ai declarării voluntare a bunurilor persoanele care au fost sau sunt subiecți ai declarării averii și intereselor personale, precum și membrii familiei (soţul/soţia, copilul minor, inclusiv cel adoptiv sau persoana aflată la întreţinerea subiectului declarării) şi concubinul/concubina acestora. 

Obiecte ale declarării voluntare trebuie să fie toate bunurile subiectului declarării voluntare - proprietarului de facto al acestora, dar care anterior a înregistrat juridic dreptul de proprietate pe numele unei alte persoane (proprietarul nominal), precum şi bunurile subiectului declarării voluntare declarate la valori reduse sau care nu au fost declarate. 

Subiectul declarării voluntare îşi asumă pe propria răspundere că falsul în declaraţia prealabilă sau în notificarea cu privire la declararea voluntară a bunurilor este pasibilă de răspundere penală. În context, se completează şi modelele de declaraţii şi chestionare relevante procesului de declarare voluntară şi stimulare fiscală care sunt anexate la lege.

Potrivit autorilor, pentru responsabilizarea subiecţilor care vor beneficia de stimularea fiscală se va prevedea expres că scutirea de controale fiscale nu se va aplica în cazul contribuabililor asupra cărora, începând cu 1 ianuarie 2019, a fost constatată, prin decizia definitivă a instanţei judecătoreşti, evaziune fiscală prin includerea intenţionată în documentele contabile, fiscale sau financiare a unor date denaturate privind veniturile sau cheltuielile.

Mica reformă fiscală a fost aprobată în iulie. Proiectul elaborat de democrați și populari europeni a fost dur criticat de opoziție, dar și de partenerii de partenerii externi.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Alertele cu bombă revin. Mai multe locații din capitală, inclusiv podul de pe str. Ismail, vizate

Alertele cu bombă revin. Mai multe locații din capitală, inclusiv podul de pe str. Ismail, vizate

Departamentul Justiției al SUA nu susține publicarea motivelor percheziției de la vila fostului președinte Donald Trump

Departamentul Justiției al SUA nu susține publicarea motivelor percheziției de la vila fostului președinte Donald Trump

Numărul cetățenilor moldoveni în Rusia a scăzut în ultimii doi ani de 3,5 ori

Numărul cetățenilor moldoveni în Rusia a scăzut în ultimii doi ani de 3,5 ori

Advertoriale
Ești pasionat de IT și vrei să crești în acest domeniu? Înscrie-te la Academia IT de la maib (VIDEO)

Ești pasionat de IT și vrei să crești în acest domeniu? Înscrie-te la Academia IT de la maib (VIDEO)

Toate inovațiile gândite în favoarea clientului la sucursala maib din inima Chișinăului

Toate inovațiile gândite în favoarea clientului la sucursala maib din inima Chișinăului

Uită de grija unui control de la Inspecția Muncii. Încredințează administrarea documentației HR companiei DAD Human Capital

Uită de grija unui control de la Inspecția Muncii. Încredințează administrarea documentației HR companiei DAD Human Capital

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Veste proastă pentru șoferi! De zece ori a fost majorată amenda pentru lipsa asigurării auto
  • 2
    Cesiu 137, stronțiu și iod 131: Explicăm ce conțin norii radioactivi și cum funcționează pastila de Iodură de potasiu în organism
  • 3
    Stop Fals: Deputatul Bogdat Țîrdea transmite falsuri (și) despre suprafața semănată cu grâu de toamnă
  • 4
    PORȚIA de istorie: De ce în URSS Moldova era considerată „grădină înfloritoare”, cum era văzută problema secetei acum 80 de ani și ce soluții erau propuse
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.