Primul hotel subacvatic va fi inaugurat în această lună. Cât vor trebui să scoată din buzunar vizitatorii pentru a petrece o noapte acolo

Primul hotel subacvatic va fi inaugurat în această lună. Cât vor trebui să scoată din buzunar vizitatorii pentru a petrece o noapte acolo

Primul hotel subacvatic din lume va fi inaugurat în luna noiembrie, în Insula Rangali, din Maldive, în Oceanul Indian. Preţul pentru o noapte petrecută acolo este de aproximativ 50.000 de dolari, anunţă portalul Architectural Digest. Arhitectul Ahmed Saleem visa de multă vreme la camera în care turiştii îşi pot petrece noaptea sub valurile oceanului. În 2005, Saleem s-a văzut nevoit să îşi amâne planurile şi s-a mulţumit să deschidă primul restaurant subacvatic din lume, la Ithaa, în Insula Rangali. 

Totuși, arhitectul nu a renunţat şi va inaugura curând o vilă construită din sticlă, acril şi oţel,. Una dintre camere este amplasată la cinci metri adâncime. Muraka, numele complexului subacvatic, înseamnă „coral" în limba vorbită în insulă. Construcţia este gândită în contextul ecosistemului marin. Printre angajaţii hotelului se numără  un biolog a cărui sarcină este să se asigure că vila are un impact minim asupra coralilor din zonă.

 Structura cântăreşte 600 de tone şi a fost realizată folosind acril produs de o societate japoneză. De altfel, profesioniştii din Ţara Soarelui Răsare au fost responsabili şi cu zona care face legătura între spaţiul de la suprafaţă şi camera de sub apă.
 
Preţul pentru patru nopţi petrecute în vila subacvatică este stabilit la 200.000 de dolari şi în acesta sunt incluse cazarea şi transportul cu un hidroavion privat.

Mai mult, pe perioada şederii, turiştii au acces exclusiv la o ambarcaţiune cu motor. Vila are o echipă de angajaţi care oferă şi servicii de masaj şi fitness, ei fiind disponibili non-stop.


Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Un bărbat din Federația Rusă a mers la război pentru a-și găsi fiul dispărut, dar a ajuns prizonier al soldaților din țara sa

Un bărbat din Federația Rusă a mers la război pentru a-și găsi fiul dispărut, dar a ajuns prizonier al soldaților din țara sa

Scurgerile din conductele Nord Stream ar putea avea un impact fără precedent asupra mediului

Scurgerile din conductele Nord Stream ar putea avea un impact fără precedent asupra mediului

Maia Sandu sugerează că victoria Ucrainei ar putea crea premise de rezolvare a conflictului transnistrean

Maia Sandu sugerează că victoria Ucrainei ar putea crea premise de rezolvare a conflictului transnistrean

Advertoriale
Te confrunți cu alergia, iar spray-urile de nas provoacă dependența? Încearcă Euphorbium compositum SN

Te confrunți cu alergia, iar spray-urile de nas provoacă dependența? Încearcă Euphorbium compositum SN

Generația Inteligenței Financiare: Ce sunt creditele și depozitele (VIDEO)

Generația Inteligenței Financiare: Ce sunt creditele și depozitele (VIDEO)

Negru de Purcari -  în lista celor mai bune vinuri din lume ale anului 2021

Negru de Purcari - în lista celor mai bune vinuri din lume ale anului 2021

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
    DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
  • DESCIFRAT| Cum (NU) face față Chișinăul inundațiilor de după ploi cu un sistem de canalizare pluvială din 1980. Care sunt soluțiile (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Tarife mai mari pentru energie termică. ANRE a aprobat noile majorări
  • 2
    Scurgerile din gazoductele Nord Stream: UE și NATO susțin că ar fi„acte de sabotaj”, iar Zaharova acuză SUA de „atac terorist”
  • 3
    Mai mulți sportivi profesioniști din Rusia au început să fie mobilizați
  • 4
    În baza listei întocmite de primărie și câte trei metri steri în prima etapă: Cum se întâmplă distribuirea lemnului de foc populației
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.