Chișinău: Înscrierile în clasa întâi se vor face online începând cu anul 2019

Chișinău: Înscrierile în clasa întâi se vor face online începând cu anul 2019

Începând cu anul de studii 2019-2020, copii vor putea fi înscriși la școală prin intermediul platformei online e-școală. Cel puțin asta își propune Direcția generală educaţie, tineret şi sport, care a început implementarea proiectului după modelul platformei e-grădiniță.Potrivit șefei Direcției, Rodica Guțu, platforma va elimina riscurile de corupție și constrângere a părinților și va reduce cu mult timpul procedurii de înscriere.

„La prima etapă de implementare, Direcția a desemnat persoana responsabilă de gestionarea sistemului online de înscriere a copiilor, a fost elaborat caietul de sarcini și înaintat spre publicare în buletinul de achiziții publice”, a declarat ea.

„Procedura de înscriere prin sistemul e-grădiniță durează 11 minute și poate fi realizată atât de la calculator, cât și de la telefon. Sperăm foarte mult că beneficiile constate pentru înscrierea copiilor în platforma e-grădiniță se vor reflecta și pe paltforma e-școală”, a declarat Rodica Guțu.

Funcționara a enumerat și probleme care ar putea fi evitate, odată cu implementarea sistemului online. lipsa de transparență a procesului de înscriere a copiilor în clasa întâi, minimalizarea riscurilor de corupție la înscriere, eficientizarea gestionării timpului angajaților din sistem, dar și al părinților.

„Deși metodologia de înscriere a copiilor în clasa întâi este prevăzută expres de legislație (Codul Educației, Regulamentul de organizare și funcționare a instituției de învățământ și Metodologia de înscriere a copiilor în clasa întâi), Direcția Generală a fost sesizată cu privire la solicitarea taxelor pentru realizarea înscrierii în clasa întâi, constrângerea părinților cu privire la completarea cererii de aderare la asociația obștească pentru realizarea înscrierii în clasa întâi, lipsa membrilor comisiei de școlarizare din instituție, în momentul depunerii cererii de înscriere, instituirea listelor suplimentare de înscriere a copiilor în clasa întâi.

În scopul evitării acestor abateri, după modelul platformei e-grădiniță, Direcția Generală Educație propune înscrierea copiilor în conform cu platforma Sistemul informațional e-școală pentru anul de învățământ 2019-2020, în 124 de instituții de învățământ primar și secundar, publice și private din municipiul Chișinău”, a declarat Rodica Guțu în cadrul ședinței serviciilor Primăriei de luni, adăugând că ideea este susținută de mai mulți părinți și directori de instituții.

Precizăm că, conform datelor oficiale, în anul de învățământ 2018-2019, 9.600 de copii s-au înscris în 136 de instituții de învățământ primar și secundar, publice și private, fiind repartizați în 365 de clase.

Amintim că platforma e-grădiniță a fost lansată în vara anului 2017, iar înscrierea online la grădinițe a devenit funcțională din acest an.

Citește și: Auditul platormei e-grădiniță, realizat de Codreanu, soldat cu avertizări pentru 65 de directori de grădiniță: Mulți au crezut că e o glumă că pot vedea totul online

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal