
PD a depus, la sediul delegației UE, 100.000 de semnături prin care solicită să fie verificat dacă Sandu și Năstase au legătură cu furtul miliardului
Democrații au depus astăzi la sediul Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova o petiţie însoţită de peste 100 de mii de semnături prin care solicită sprijinul instituţiilor europene în verificarea eventualelor legături ale fostei guvernări PLDM, dar şi ale politicienilor Maia Sandu şi Andrei Năstase cu frauda bancară din anii 2013-2014. Vestea a fost dată prin intermediul unui comunicat de presă al formațiunii.
・
„Avem încredere că organismele europene vor lua în considerare dorinţa celor peste 100 de mii de cetăţeni moldoveni şi vor analiza în mod obiectiv acest furt al miliardului şi cine a beneficiat cu adevărat de aceşti bani”, a declarat deputatul PDM Eugen Nichiforciuc după depunerea petiţiei şi a semnăturilor.
PD susține că în textul petiţiei se mai arată că există indicii serioase că PLDM a fost finanţat în campania electorală din 2014 cu bani proveniţi din frauda bancară, dar şi că protestele de stradă organizate în anul 2015 de către Andrei Năstase au fost susţinute financiar din aceeaşi sursă.
„Petiţia solicită de asemenea verificări la nivel european privind relaţiile Fundaţiei „Open Dialog”, suspectată de a fi livrat armament în regiunea ucraineană Donbas, cu liderii PAS şi PPDA, Maia Sandu şi Andrei Năstase”, se arată în comunicatul formațiunii.Amintim că, în luna august curent, cinci deputați PD au cerut de la CNA, SIS, MAI și alte instituții să verifice legătura dintre PAS, PPDA și Ludmila Kozlowska și „finanţarea ilegală sau acordarea de beneficii”. Reprezentanții PAS au declarat că formațiunea nu are nicio legătură cu Kozlowska, iar PD ar dori „să inventeze duşmani interni şi externi pentru a-și justifica prezenţa la guvernare”.