Marii producători auto si-au suspendat vanzarile in Rusia

Marii producători auto si-au suspendat vanzarile in Rusia

General Motors, Audi si Jaguar Land Rover au suspendat in aceasta saptamana vanzarile de masini din Rusia, in contextul in care deprecierea rublei erodeaza castigurile companiilor, transmite Bloomberg. 

Desi in ultimele saptamani rusii au investit puternic in achizitia de modele Porsche si alte masini, in incercarea de a-si proteja economiile de deprecierea rublei, cresterea vanzarilor de automobile nu a adus producatorilor beneficiile asteptate, iar o parte dintre acestia au anuntat suspendarea vanzarilor pentru a stabili noi preturi, scrie incont.ro.

GM a intrerupt marti livrarile de automobile catre distribuitorii din Rusia „pentru a tine sub control riscurile”, subsidiara locala a producatorului american mentionand ca modelele deja comandate vor fi livrate la preturile convenite.

Si producatorul german Audi a intrerupt marti vanzarile de masini din Rusia, acestea fiind programate sa reinceapa dupa ce compania va stabili o noua lista de preturi, a declarat un purtator de cuvant al diviziei Audi din Rusia. Audi, divizia de masini de lux al companiei germane Volkswagen, va opri intre 22 decembrie si 12 ianuarie si productia la uzina din Kaluga, in vestul Rusiei, insa aceasta este o masura obisnuita in timpul sarbatorilor de iarna.

Miercuri, Jaguar Land Rover s-a alaturat pe lista companiilor care au sistat vanzarile auto in Rusia. Divizia grupului indian Tata Motors a anuntat ca livrarile vor fi suspendate pana pe data de 19 decembrie, pe fondul situatiei economice actuale.

GM, Audi si Jaguar nu sunt singurele companii auto care inregistreaza pierderi din cauza deprecierii rublei.

BMW, printre putinii producatori care au dezvaluit valoarea expunerilor pe rubla, ar putea raporta o pierdere de 100 pana la 150 milioane de euro in ultimul trimestru in situatia in care rubla scade cu 50% fata de euro, potrivit estimarilor lui Arndt Ellinghorst, analist al Evercore ISI.

Pierderile Renault, Daimler, Volkswagen si Hyunday vor fi probabil chiar mai insemnate, a spus el. Vanzarile BMW in Rusia au scazut cu 17% in primele 11 luni, la 33.465 vehicule, pe o piata in scadere cu 12%.

Producatorul german a inceput din vara sa se reorienteze pe piete mai atractive pentru a reduce riscurile provenind din Rusia, a declarat pentru Bloomberg un purtator de cuvant al companiei.

Si Toyota analizeaza cresterea preturilor pentru modelele destinate pietei ruse, insa pana in nu a planificat o intrerupere a livrarilor, a spus Jean-Yves Jault, purtatorul de cuvant al producatorului japonez.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.