Limba de comunicare în Parlament va fi româna, iar deputații vor depune un jurământ. Ce prevede noul regulament al Legislativului

Limba de comunicare în Parlament va fi româna, iar deputații vor depune un jurământ. Ce prevede noul regulament al Legislativului
Foto: Facebook/Parlamentul Republicii Moldova

Limba de comunicare în Parlament va fi româna, iar, la ședința de constituire a Legislativului, deputații vor depune un jurământ. Asta prevede noul regulament al Parlamentului, care va fi dezbătut vineri în ședința plenului.

Potrivit documentului, numit Codul regulilor și procedurilor parlamentare, actele legislative se vor întocmi și se vor adopta în limba română, fără traducere în rusă, cum este în prezent. „Nici la expediere spre promulgare nu va fi nevoie de traducere în limba rusă. Traducerea se va face ulterior, la etapa publicării în Monitorul Oficial, dacă va fi această necesitate”, a declarat pentru AGORA democratul Sergiu Sîrbu, care este unul dintre autorii proiectului.

Totuși, întrebat de ce democrații, anterior, nu au susținut inițiativa de modificare a Constituției pentru introducerea sintagmei „limba română”, Sergiu Sîrbu a spus: „Faptul că din punct de vedere procedural nu am putut supune votului, nu înseamnă că nu susținem ideea. Problema este că nu exista raportul comisiei sesizate în fond. Procedural, fără raportul comisiei este imposibil să supui votului o lege constituțională. Mai mult, nu am avut certitudinea că vom avea cele 67-68 de voturi. Nu ține de dorința noastră. Ce ține de alte acte legislative, sperăm că acest subiect îl vom soluționa, astfel încât să nu mai existe această problemă”.

De asemenea, potrivit noului regulament, la ședința specială de constituire a Parlamentului, aleșii poporului vor trebuie să depună un jurământ, numit făgăduință. Fiecare deputat va ieși la tribuna centrală și va spune următorul text: „Jur/Făgăduiesc să îndreptăţesc încrederea acordată de popor, să particip cu bună-credinţă la exercitarea puterii de stat, să respect Constituţia şi legile ţării, să îndeplinesc îndatoririle ce îmi revin în calitate de deputat, iar acţiunile pe care le voi întreprinde să fie numai spre folosul şi bunăstarea poporului. Aşa să mă ajute Dumnezeu!”.

În proiect se precizează că acest jurământ poate fi depus fără formula religioasă de la final, aceasta fiind înlocuită cu: „Jur/făgăduesc pe onoare şi conştiinţă”.

Iar fracțiunile parlamentare nu vor mai fi constituite din cel puțin 5 deputați, așa cum este în prezent, ci din minim 6. Cei care nu pot constitui o fracțiune se pot asocia în grupuri parlamentare formate din 2-5 deputați.

Încă o noutate este că fracțiunile parlamentare sunt în drept să prezinte avize la proiecte de acte legislative pentru prima lectură, cu propunerea de acceptare totală, parțială sau de respingere a proiectului respectiv.

În noul cod, spre deosebire de actualul regulament, sunt incluse mai multe prevederi ce țin de modul de formare a opoziției parlamentare declarate și drepturile acesteia. De exemplu, amendamentele propuse de opoziție trebuie, în mod obligatoriu, examinate în cadrul comisiilor, iar la întocmirea ordinii de zi, Biroul permanent al Parlamentului va examina includerea în ordinea de zi a unui proiect de lege propus de către opoziție.

Un articol este dedicat votului prin mijloace electronice, care lipsesc, cel puțin deocamdată, din Parlament. Rezultatului votului electronic urmează a fi afișat automat pe panoului electronic. Totodată, este menționat că dispozitivul este personal și că utilizarea acestuia de către alt deputat este interzisă.

De asemenea, proiectulprevede procedura de suspendare din funcție a președintelui.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Cel puțin șase persoane au murit în Harkov în urma unui atac cu rachete (VIDEO)

Cel puțin șase persoane au murit în Harkov în urma unui atac cu rachete (VIDEO)

O femeie din Arabia Saudită a fost condamnată la 34 de ani de închisoare pentru că urmărea activiști pe Twitter

O femeie din Arabia Saudită a fost condamnată la 34 de ani de închisoare pentru că urmărea activiști pe Twitter

Directorul Institutului Mamei și Copilului va fi sancționat de ministra Sănătății. Medicii spitalului nu ar fi respectat protocolul în cazul unei fetițe care a fost abuzată sexual

Directorul Institutului Mamei și Copilului va fi sancționat de ministra Sănătății. Medicii spitalului nu ar fi respectat protocolul în cazul unei fetițe care a fost abuzată sexual

Advertoriale
La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

Pregătește-te pentru nou an de studiu cu METRO! Ce colecții tematice de rechizite poți să găsești la METRO (FOTO)

Pregătește-te pentru nou an de studiu cu METRO! Ce colecții tematice de rechizite poți să găsești la METRO (FOTO)

Maib a lansat al doilea val de echipe agile WoW: cele două orchestre și șapte banduri continuă transformările

Maib a lansat al doilea val de echipe agile WoW: cele două orchestre și șapte banduri continuă transformările

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Agenția pentru Supraveghere Tehnică a examinat șantierul inundat din Calea Orheiului și a constat că există pericol de a fi afectate construcțiile existente din preajmă
  • 2
    Prețul motorinei mai mare decât cel al benzinei. Cât vor costa mâine carburanții
  • 3
    După ploaie vom juca tenis în galoși? Epopeea polistirenului din subterane, urmată de instalarea unor mese de joc direct în pământ. Ce spune Primăria
  • 4
    Cererea de chemare în judecată depusă de liderul PACE Gheorghe Cavcaliuc împotriva mai multor instituții media, printre care și AGORA a fost scoasă de pe rol. Decizia, emisă de Judecătoria Chișinău (DOC)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.