Socialiștii se pregătesc de protest: În PMAN este instalată scena

Socialiștii se pregătesc de protest: În PMAN este instalată scena
Foto: martor ocular

Potrivit socialiștilor, manifestația la care vor participa „zeci de mii de oameni” este dedicată „apărării instituției prezidențiale” și „împotriva a 9 ani ai regimului de guvernare anti-popular”.

În cadrul evenimentului, socialiștii își vor prezenta programul politic și ce urmează să întreprindă în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Vicepremierul Andrei Spînu acuză Gazprom de nerespectarea contractului: Livrează doar 70% din cantitatea pe care s-a obligat să o asigure

Vicepremierul Andrei Spînu acuză Gazprom de nerespectarea contractului: Livrează doar 70% din cantitatea pe care s-a obligat să o asigure

Grădiniță cu termoizolare, panouri fotovoltaice și colectoare solare. Istorie de succes privind eficiența energetică, la Cantemir (FOTO)

Grădiniță cu termoizolare, panouri fotovoltaice și colectoare solare. Istorie de succes privind eficiența energetică, la Cantemir (FOTO)

Avans spectaculos al armatei ucrainene în regiunea Herson. Unele surse afirmă că frontul din zona de nord s-ar fi prăbușit

Avans spectaculos al armatei ucrainene în regiunea Herson. Unele surse afirmă că frontul din zona de nord s-ar fi prăbușit

Advertoriale
Orange aniversează în acest an 12 ani de la lansarea programului „Ne Pasă” - pentru susținerea voluntariatului

Orange aniversează în acest an 12 ani de la lansarea programului „Ne Pasă” - pentru susținerea voluntariatului

Château Purcari - Cea mai bună vinărie a anului din Republica Moldova!

Château Purcari - Cea mai bună vinărie a anului din Republica Moldova!

Fiecare al treilea vizitator al sărbătorii Ziua Națională a Vinului a interacționat cu ediția specială AnimAliens Wines - Carla's Dreams

Fiecare al treilea vizitator al sărbătorii Ziua Națională a Vinului a interacționat cu ediția specială AnimAliens Wines - Carla's Dreams

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Premierul României: Putem să dăm Republicii Moldova până la cinci milioane metri cubi de gaz pe zi, dar nu mai mult
  • 2
    Ucraina raportează noi succese pe frontul de sud. Trupele Kievului au înaintat zeci de kilometri de-a lungul râului Nipru (HARTĂ)
  • 3
    Viceprimarul capitalei Fadei Nagacevschi pleacă din funcție: „Revin în avocatură”
  • 4
    Partidul Șor a organizat un flashmob împotriva lui Spînu: Ei cu milioane, dar noi murim de foame (LIVE)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.