Dicționarul Oxford a desemnat cuvântul anului 2018

Dicționarul Oxford a desemnat cuvântul anului 2018

Dicţionarul Oxford a desemnat „toxic” cuvântul anului 2018, după ce acest adjectiv a devenit „o etichetă pentru subiectele cele mai discutate ale anului”, de la dezbaterea despre Brexit, la ecologie sau masculinitate, relatează Digi24.

Dicţionarul a indicat o creştere cu 45% a căutărilor acestui cuvânt pe site-ul său şi precizează că adjectivul a reuşit să capteze cel mai bine „etosul, spiritul sau preocupările” lui 2018 datorită ''scopului'' în care este folosit.„Toxic” a devansat alte expresii nominalizate precum „big dick energy” (încredere în sine) sau „gammon” (termen peiorativ, folosit în special în Marea Britanie, care se referă la persoane care se înroşesc la faţă când dezbat pătimaş subiecte politice), potrivit dicţionarului.Dicţionarul Oxford a precizat că mişcarea „Me Too” a adus „în prim-plan masculinitatea toxică”, în timp ce în politică „termenul a fost folosit în retorica, politicile, agenda liderilor şi guvernelor din lumea întreagă”.„Cuvântul anului” desemnat de Oxford îşi propune „să reflecte anul care se apropie de final în domeniul lingvistic”. În 2017, a fost desemnat „youthquake”, care semnifică „schimbare importantă culturală, politică sau socială produsă de acţiunile sau influenţa tinerilor”.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal