Eugen Tomac: Reunificarea României și Basarabiei trebuie promovată și la Bruxelles

Eugen Tomac: Reunificarea României și Basarabiei trebuie promovată și la Bruxelles

Reunificarea Basarabiei cu România este un proces „realizabil”, „realist”, care „a şi început” prin acţiunea de redobândire a cetăţeniei române de către un milion de locuitori ai Republicii Moldova, a declarat duminică, la Alba Iulia, preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), Eugen Tomac, scrie Digi24.

„Nu doar că este realizabil, ci a început”, a afirmat Eugen Tomac, întrebat într-o conferinţă de presă dacă mai este posibilă unirea României şi a Republicii Moldova în actualul context internaţional. Liderul PMP a adăugat că „dacă am fi avut o clasă politică un pic mai curajoasă, mai responsabilă şi cu un simţ al patriotismului mai dezvoltat, poate ea (unirea - n.r.) s-ar fi întâmplat deja”.

„Deci, România a făcut primul pas spre reunificare. Sigur că acest proces, după o lungă perioadă de sovietizare, de deznaţionalizare, nu se întâmplă atât de rapid, cu atât mai mult cu cât, cel puţin în ultimii patru ani, România nu a avut o politică coerentă de a menţine acel trend de apropiere pe care preşedintele Băsescu l-a trasat. Convingerea mea este însă că procesul este ireversibil”, a declarat preşedintele PMP.

Publicitate

Tomac a făcut referire şi la adoptarea, la iniţiativa PMP, de către Parlamentul României a unei declaraţii politice „cu o încărcătură puternică”, prin care s-a stabilit că atunci când Parlamentul de la Chişinău va fi pregătit să adopte o declaraţie de unire, România este pregătită să facă acelaşi pas.

„Deci, noi, din punct de vedere politic, am demonstrat întreaga disponibilitate. A fost un mesaj politic asumat, adoptat aproape în unanimitate - UDMR s-a abţinut de la vot”, a spus deputatul.

Eugen Tomac a punctat că peste 60 din cei 101 deputaţi din Parlamentul de la Chişinău, „de toate culorile politice”, deţin cetăţenia română. „Deci, premise ca acest lucru să se întâmple există”, a adăugat el.

Tomac a mai spus că, în perioada de aproape zece ani în care a fost în preajma preşedintelui Traian Băsescu, discuţii cu privire la unirea celor două state s-ar fi purtat la cel mai înalt nivel. „Nu am auzit niciun şef de stat din lume important să spună că nu este oportună. Toţi ne-au spus: 'este o problemă care vă vizează pe cei de la Bucureşti şi de la Chişinău'”, a declarat acesta.

Liderul PMP crede că subiectul reunificării trebuie dus, „cu argumentele pe care le avem”, la Bruxelles, acesta urmând să fie, de altfel, unul din mesajele pe care partidul le va promova în campania de la europarlamentare.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal