După hotărârea CSJ, Domnica Manole va merge la CtEDO: Este o decizie politică de pedepsire a unui judecător

După hotărârea CSJ, Domnica Manole va merge la CtEDO: Este o decizie politică de pedepsire a unui judecător
Foto: IPN


Solicitată de AGORA, Domnica Manole a comentat decizia de astăzi a magistraților de la CSJ, prin care Înalta Curte a hotărât că fosta judecătoare nu va fi restabilită în funcție. Potrivit acesteia, este vorba de „o decizie politică, de pedepsire a unui judecător care a îndrăznit nu doar să emită o hotărâre inconvenientă guvernării, dar și să-l supere pe Andrian Candu printr-o altă hotărâre primită în aceeași perioadă”.
Domnica Manole declară că va ataca decizia la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului.

Nu am reușit să fiu prezentă la ședința de astăzi, pentru că mă aflu la Bruxelles, acolo unde, începând cu ziua de mâine, la Parlamentul European, va avea loc un eveniment important, consacrat drepturilor omului, țara noastră fiind din nou unul din subiectele dureroase și chiar rușinoase, care vor fi dezbătute mâine. În calitatea mea de participant la evenimentul de mâine, voi informa oficialii europeni despre atacul continuu asupra indepedenței justiției, un exemplu elocvent, fiind, din păcate, propriul meu caz. Astăzi, împreună cu mine, pronunțarea soluției pe dosarul meu au așteptat-o mai mulți oficiali europeni”, a declarat Domnica Manole.

Nu pot da un comentariu desfășurat cu privire la calitatea deciziei, pentru că nu am văzut-o încă, dar dispozițiuvul pronunțat, m-a convins definitiv, atât pe mine cât și oficialii europeni, care poate încă au așteptat contrariul, ca soluția primită azi este o decizie politică, de pedepsire a unui judecător care a îndrăznit nu doar să emită o hotărâre inconvenientă guvernării, dar și să-l supere pe Andrian Candu printr-o altă hotărâre primită în aceeași perioadă. Asta au înțeles și europenii și cetățenii RM”, mai spune fosta judecătoare, menționând că este sigură că „lumina se va face doar la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului”.

Până atunci, trebuie să ne învățăm să ripostăm semnalelor trimise de această guvernare, prin intermediul SIS, PG, a Justiției captive, tuturor celor care mai au puteri să reziste”, a declarat Domnica Manole.


Sprijină redacția Agora cu 160 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Modificări la Legea Bugetului asigurărilor sociale de stat. Documentul prevede majorarea veniturilor și a cheltuielilor BASS până la 27,49 miliarde lei

Modificări la Legea Bugetului asigurărilor sociale de stat. Documentul prevede majorarea veniturilor și a cheltuielilor BASS până la 27,49 miliarde lei

Andrei Brighidin și Natalia Moloșag sunt candidații la funcția de Avocat al Poporului, propuși de Comisia specială a Parlamentului

Andrei Brighidin și Natalia Moloșag sunt candidații la funcția de Avocat al Poporului, propuși de Comisia specială a Parlamentului

VB Talks | Podcast by Victoriabank | Dana Ciobanu & Vali Boghean (VIDEO)

VB Talks | Podcast by Victoriabank | Dana Ciobanu & Vali Boghean (VIDEO)

Advertoriale
MAIB și ASEM au semnat un acord de parteneriat. Iată ce proiecte și evenimente sunt pe lista de colaborare

MAIB și ASEM au semnat un acord de parteneriat. Iată ce proiecte și evenimente sunt pe lista de colaborare

Celebrăm împreună Ziua Cooperării Europene cu un eveniment în aer liber, o cursă de ciclism, dar și proiecții online (VIDEO)

Celebrăm împreună Ziua Cooperării Europene cu un eveniment în aer liber, o cursă de ciclism, dar și proiecții online (VIDEO)

Trei filme dedicate actorului de origine basarabeană Ion Sapdaru şi o retrospectivă Lucian Bratu, la Zilele Filmului Românesc la Chișinău

Trei filme dedicate actorului de origine basarabeană Ion Sapdaru şi o retrospectivă Lucian Bratu, la Zilele Filmului Românesc la Chișinău

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    O inițiativă legislativă a Maiei Sandu ar permite reducerea tarifelor la gazele naturale prin eliminarea unor cheltuieli de 150 de milioane de lei pe an
  • 2
    Fondurile confiscate de la Luca Filat vor fi returnate Guvernului R. Moldova. Un memorandum în acest sens a fost semnat de Ministrul Muncii și Amabasadorul britanic
  • 3
    Președintele american, Joe Biden de la tribuna Adunării ONU: „Lumea democratică e pretutindeni, (...) trăiește în moldovenii mândri”
  • 4
    Consilierul municipal PAS, Roman Cojuhari este noul director la Poșta Moldovei
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.