Compania a menționat că a estimat numărul participanților în baza înregistrărilor video de la eveniment, inclusiv cele filmate cu drona.

„Participanții au stat compact pe o suprafață de circa 5.000 de metri pătrați, dar densitatea lor nu era una mare, respectiv, am putea estima că nu mai mult de două persoane pe metru pătrat se aflau în acel perimetru. Comparativ cu acțiunea organizată de PDM cu o lună înainte, numărul de participanți a fost mai mic, lucru observabil în primul rând prin suprafața ocupată de participanți pe teritoriul PMAN. La acea acțiune, iData a estimat că au participat între 15 și 20 mii de persoane”, a argumentat compania.

Anterior, democrații au spus că la mitingul din 21 octombrie au reușit să adune 100 de mii de oameni. Astăzi, președinta PSRM, Zinaida Greceanîi, a spus că la manifestația socialiștilor au venit „oamenii de bună credință” și că nu s-a întrecut cu nimeni cu numărul de participanți.