„Populismul tinde să considere politica drept o luptă între masele oamenilor de rând şi elitele viciate ori corupte, insistând că trebuie să triumfe mereu voinţa generală a oamenilor”, subliniază editorialiştii Paul Lewis, Seán Clarke, Caelainn Barr, Josh Holder şi Niko Kommenda, explicând că ziarul The Guardian adoptă definiţia clasică a populismului propusă de teoreticianul politic Cas Mudde. În opinia acestuia, populismul este combinat mereu cu o anumită ideologie de bază, de dreapta ori de stânga.

Datele relevă că populismul este în ascensiune cel puţin din anul 1998. În urmă cu două decenii, formaţiunile populiste erau în cea mai mare parte forţe politice marginale, reprezentând doar 7% din voturile din Europa. Însă, conform celor mai recente date electorale, un sfert din voturile europenilor sunt pentru partide populiste.

„Până recent, populismul era un fenomen politic marginal. Acum, a devenit principalul curent politic: unele dintre cele mai semnificative evoluţii politice - precum referendumul pro-Brexit şi alegerea lui Donald Trump preşedinte al SUA - nu pot fi înţelese fără a se ţine cont de ascensiunea populismului. Terenul care alimentează populismul a devenit mai fertil, iar partidele populiste sunt din ce în ce mai apte să culeagă roadele”, explică sociologul politic Matthijs Rooduijn, de la Universitatea din Amsterdam, coordonatorul actualului proiect de cercetare.

„Susţinătorii populismului afirmă că sunt apăraţi oamenii de rând de acţiunile în sensul atingerii intereselor unor grupuri, astfel că populismul ar fi o forţă vitală în orice democraţie. Însă criticii atrag atenţia că liderii populişti subminează frecvent normele democratice, fie prin afectarea activităţilor presei ori a justiţiei, fie prin încălcarea drepturilor minorităţilor”, notează cotidianul The Guardian.

Concluziile studiului, prezentate cu doar şase luni înaintea scrutinului europarlamentar, surprind ascensiunea unor lideri populişti de dreapta precum premierul ungar Viktor Orbán şi vicepremierul italian Matteo Salvini, dar şi a unor exponenţi de stânga care au avut succes în contextul crizei financiare, în principal în Grecia. Populismul a început să se răspândească în Europa la sfârşitul anilor 1990, luând amploare în Est în anii 2000. După criza financiară, curentul populist s-a transmis spre nordul Europei, iar în ultimii trei ani a ajuns în cele mai influente naţiuni vest-europene, observă autorii studiului, amintind că nu doar Europa se confruntă cu acest fenomen politic, în contextul în care politicieni populişti au ajuns la putere în India, Statele Unite, Brazilia, Mexic şi Filipine.

Citește continuarea pe Mediafax.