VIDEO. Veaceslav Ioniță, despre miza Guvernului pentru buget: împrumuturi din China și Belarus, reducerea finanțărilor din occident și majorarea creditelor de la bănci

VIDEO. Veaceslav Ioniță, despre miza Guvernului pentru buget: împrumuturi din China și Belarus, reducerea finanțărilor din occident și majorarea creditelor de la bănci

„Pentru anul viitor aceste 5,5 miliarde de lei nu vor fi o problemă să fie acumulate, dar nu e corect să comparăm cu anul 2018 deoarece întreprinderile de stat Cadastru și Registru s-au transformat în instituții publice și veniturile lor vin direct la buget, iar dacă le excludem atunci majorarea va fi de 4,7 miliarde de lei, care este mai puțin față de 2017”, crede expertul în finanțe.

„Un element pe care trebuie să-l menționăm sunt ratările pe care le va avea bugetul. Este vorba de 2 miliarde de lei. Vorbim de bugetul asigurărilor sociale unde a fost redusă contribuția la 18+5% de la 23+5%. Aceasta va duce la faptul că bugetul asigurărilor sociale va primi cu 1,2 miliarde de lei mai puțin. O altă ratare este impozitul pe venit a persoanelor fizice cota căruia a fost plafonată la 12% pentru toate categoriile de contribuabili. Aceasta se datorează în cea mai mare pare majorării cotei neimpozitate. În prezent persoanele fizice plătesc cu 25-30% mai puțin față de cum era până la reforma fiscală. Respectiv, BPN pierde cam 800 milioane de lei. Impozitul pe venit al persoanelor fizice este destinat mai mult autorităților publice locale, din acest motiv circa 500 milioane de lei vor fi ratări ale bugetelor locale”, a explicat Ioniță.

„Cel mai important este că Guvernul planifică 20% din cheltuielile bugetului să le acopere din împrumuturi și granturi. Pentru anul viitor autoritățile planifică 9 miliarde de lei dintre care cea mai mare cotă sunt împrumuturile externe – 4,5 miliarde de lei față de 5,6 miliarde lei în 2018. Estimările au fost reduse deoarece Guvernul în 2018, pentru prima dată nu va reuși să acumuleze nici jumătate din suma prognozată. ”Dacă nu se va reuși restabilirea relațiilor cu partenerii externi va fi problematic de acumulat și cei 4,5 miliarde de lei. Al doilea lucru sunt granturile, care sunt planificate la aproape 2 miliarde de lei. În 2018 a fost planificată suma de 2,8 miliarde de lei, dar noi la IDIS Viitorul am anticipat încă în luna mai că în varianta ideală vor fi acumulați 900 milioane de lei. Însă în primele 9 luni sau acumulat doar 200 milioane, cea ce ne face să credem că până la finele anului suma primită va fi de maxim 500 milioane de lei – minimul din 15 ani. În lipsa finanțărilor externe în 2018, Guvernul a apelat activ la împrumuturi interne”, susține Ioniță.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal