A fost ales noul președinte al Interpolului

A fost ales noul președinte al Interpolului
Foto: 365dm.com

Kim, care în prezent ocupă funcţia de preşedinte interimar, a fost ales pentru un mandat de doi ani în cadrul congresului anual al organismului care a avut loc în Dubai.

Secretarul de Stat al SUA, Mike Pompeo, a declarat marţi că îl susţine pe Kim, un ofiţer de poliţie din Coreea de Sud, care l-a înlocuit pe fostul preşedinte Meng Hongwei. Acesta a demisionat recent, fiind arestat la întoarcerea sa în China pentru acuzaţii de corupţie.

„Îl susţinem în mod ferm pe Kim Jong Yang, care serveşte drept preşedinte interimar” al Interpol, organizaţia internaţională de cooperare a forţelor de poliţie, a declarat Pompeo.

„Încurajăm toate naţiunile şi organizaţiile care fac parte din Interpol şi respectă statul de drept să aleagă un lider cu credibilitate şi integritate (...) Credem că domnul Kim este acela”, a adăugat oficialul american.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Traficul rutier, suspendat pe un tronson al străzii 31 august 1989. Vor fi executate lucrări de reabilitare

Traficul rutier, suspendat pe un tronson al străzii 31 august 1989. Vor fi executate lucrări de reabilitare

Adunarea Generală a ONU se va întruni într-o sesiune de urgență. Vor discuta despre anexarea de către Rusia a patru regiuni ucrainene

Adunarea Generală a ONU se va întruni într-o sesiune de urgență. Vor discuta despre anexarea de către Rusia a patru regiuni ucrainene

Un polițist de investigație a cucerit o medalie de argint la Campionatului Mondial de Karate Shotokan

Un polițist de investigație a cucerit o medalie de argint la Campionatului Mondial de Karate Shotokan

Advertoriale
Orange aniversează în acest an 12 ani de la lansarea programului „Ne Pasă” - pentru susținerea voluntariatului

Orange aniversează în acest an 12 ani de la lansarea programului „Ne Pasă” - pentru susținerea voluntariatului

Château Purcari - Cea mai bună vinărie a anului din Republica Moldova!

Château Purcari - Cea mai bună vinărie a anului din Republica Moldova!

Fiecare al treilea vizitator al sărbătorii Ziua Națională a Vinului a interacționat cu ediția specială AnimAliens Wines - Carla's Dreams

Fiecare al treilea vizitator al sărbătorii Ziua Națională a Vinului a interacționat cu ediția specială AnimAliens Wines - Carla's Dreams

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Viceprimarul capitalei Fadei Nagacevschi pleacă din funcție: „Revin în avocatură”
  • 2
    Partidul Șor a organizat un flashmob împotriva lui Spînu: Ei cu milioane, dar noi murim de foame (LIVE)
  • 3
    Cu frica de iarnă și lemnele la dos. Cum se pregătesc să întâmpine frigul doi vârstnici din Hîncești (VIDEO)
  • 4
    Negocierile dintre Ucraina și Putin, imposibile: Volodimir Zelenski a semnat decretul
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.