INFOGRAFIC. Profitabil, dar cu deficit de angajați. Domeniul IT are nevoie de 1000 de angajați noi anual și triplarea numărului de studenți

INFOGRAFIC. Profitabil, dar cu deficit de angajați. Domeniul IT are nevoie de 1000 de angajați noi anual și triplarea numărului de studenți

Aflat în plină ascensiune și oferind cele mai mari salarii din țară, domeniul IT se confruntă cu problema lipsei forței de muncă. Deși sectorul numără peste 12 mii de angajați, companiile de pe piața locală sunt în continuu proces de recrutare. Angajatorii sunt pregătiți să înroleze cel puțin 1000 de specialiști în fiecare an, cerere acoperită de piața forței de muncă doar pe jumătate. 

Totul pentru că universitățile din țară nu ar produce suficienți tineri profesioniști. Recent, mai multe companii din Moldova, reunite în Asociația Națională a Companiilor din domeniul TIC (ATIC), au solicitat Guvernului să întreprindă măsuri pentru majorarea numărului de locuri la facultățile de profil. Astfel, spun reprezentanții companiilor, ar putea fi soluționată problema lipsei angajaților calificați în domeniu de pe piața locală.

„Moldova a devenit suficient de atractivă, iar companiile locale, dacă ar avea suficienți specialiști, ar reuși mult mai ușor să atragă în țară și cu 50 la sută mai multe proiecte IT decât în prezent. De exemplu, compania noastră este specializată în testarea software și tot timpul suntem în căutarea unor angajați noi. Chiar acum suntem în negocieri cu un partener, care așteaptă să formăm cât de curând o echipă de 30 de persoane. Dacă am fi avut „rezerve suplimentare” de angajați, am fi reușit să începem implementarea acestui proiect mult mai devreme”, declară Eugene Galamaga, director „Allied Testing”.

Publicitate
...

Intrați în competiție acerbă, angajatorii TIC au solicitat Guvernului să întreprindă mai multe măsuri pentru creșterea numărului și a productivității forței de muncă în domeniu. Una dintre ele se referă la sporirea investițiilor în educația din domeniul TIC, inclusiv majorarea numărului de locuri pentru studenții la specializări IT, care actualmente sunt alocate în baza proporționalității numărului de absolvenți din învățământul general.

„Considerăm că dublarea sau chiar triplarea numărului de studenți în domeniul IT este o măsură absolut necesară, având în vedere noile cerințe ale pieței de muncă. Accesul la forță de muncă suficientă și calificată ne-ar permite dezvoltarea unor noi proiecte, creșterea exporturilor și crearea locurilor noi de muncă, factori care vor contribui la dezvoltarea economică a țării în ansamblu. Acest fapt va fi facilitat doar prin implementarea de politici favorabile de dezvoltare a sectorului” spune Radu Lazăr, manager general „Endava”.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal