Construcții neterminate la timp este o problemă frecventă în municipiul Chișinău. Doar în sectoarele Buiucani și Centru, reporterul AGORA a identificat patru clădiri cu termen aproape depășit. Dacă e să dăm crezare anunțurilor afișate pe panourile informative, imobilele trebuie date în exploatare luna viitoare, însă orice trecător poate observa că lucrările sunt departe de a fi terminate.
Chiar dacă deadline-ul stabilit de companiile de construcții este „trimestrul IV al anului 2018” „decembrie 2018” sau „semestru II al anului 2018”, felul cum arată aceste clădiri neterminate sugerează că mai e nevoie de cel puțin câteva luni pentru a duce lucrările la bun sfârșit. Iată care sunt cele patru obiective care ilustrează diferența mare între ceea ce s-a promis și ceea ce se întâmplă în realitate.
Șantierul de pe str. G. Alexandrescu 3
Conform promisiunilor făcute de unii agenți imobiliari, această construcție aflată în apropierea lacului Valea Morilor trebuie să se transforme într-o casă luxoasă până pe 1 ianuarie 2019. Va reuși compania să-și onoreze angajamentele, ținând cont de etapa la care se află lucrările? Am sunat la numărul de telefon indicat pe panou pentru a pune această întrebare. La celălalt capăt al firului, un reprezentant al întreprinderii ne spune că în anunț s-a strecurat o greșeală, termenul adevărat pentru darea în exploatare fiind cel de-al doilea trimestru al anului 2019.
Șantierul de pe str. Alba Iulia 128
Această casă de locuit pentru două familii urmează să fie gata de primirea locatarilor „în ultimul trimestru al anului 2018”, dacă e să credem datelor anunțate pe panou. Azi construcția arată la fel cum arăta și la sfârșitul lunii octombrie: s-a construit doar fundamentul, restul fiind bare metalice și planșee din lemn.
Aceeași clădire, acum câteva săptămâni:
Șantierul de pe str. București 116
Aflat în imediata apropiere a Spitalului Municipal de Urgență, acest „obiectiv cu funcții comasate” urmează să găzduiască farmacii și oficii. Din nou, curiozitatea trecătorilor o stârnește termenul afișat pentru darea în exploatare - semestrul II al anului 2018. Reprezentanții companiei ne-au comunicat că au existat anumite dificultați legate de „teritoriul adiacent”, fapt pentru care sfârșitul lucrărilor se amână pentru prima jumătate a anului 2019.
Șantierul de pe str. Ștefan cel Mare 169
„Decembrie 2018”. Acesta este termenul pentru darea în exploatare a acestui imobil de 14 etaje care se construiește în spatele Centrului de Finanțe și Business din Chișinău.
Astfel de șantiere le putem găsi și în alte sectoare ale Capitalei, termenul de dare în exploatare fiind demult depășit. Spre exemplu, nu se cunoaște când vor fi date în exploatare imobilele de pe strada Alexandru cel Bun 115, Pietrarilor 2, Ștefan cel Mare 150 și Ștefan cel Mare 115/1.
La fel, nu puține au fost cazurile în care persoanele care au investit în construcția de apartamente s-au trezit și fără bani și fără locuințe, compania constructoare ajungând până la faliment. Chiar dacă inițiativa de construire a acestor obiecte aparține unor companii private, am încercat să aflăm dacă Primăria municipiului este interesată de soarta clădirilor neterminate sau dacă există vreun mecanism de contol și supraveghere a termenelor asumate. După ce i-am explicat la telefon starea lucrurilor, șeful Direcției Arhitectura și Urbanism a spus că e ocupat din cauza ședințelor, rugându-ne să revenim săptămâna viitoare.
Vezi și aceste știri

Deciziile CSE: Negocieri directe pentru energia electrică, nou termen de plată pentru Moldovagaz și noi facilități pentru agricultori

Turcia se opune în continuare aderării Suediei la NATO. Erdogan cere măsuri împotriva terorismului

Un nou punct de trecere a frontierei cu România, instituit la Leova. O decizie în acest sens a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale
Advertoriale

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni

Localitățile Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul anului propria strategie de dezvoltare a turismului și un plan de acțiuni pentru un termen de până la 10 ani
