Legea bugetului de stat pe anul 2019, votată în prima lectură. Veniturile și cheltuielile, în creștere față de 2018

Legea bugetului de stat pe anul 2019, votată în prima lectură. Veniturile și cheltuielile, în creștere față de 2018

Proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2019 a fost examinat, în cadrul ședinței de astăzi, a Parlamentul și votat în prima lectură de majoritatea deputaților.Potrivit secretarului de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Vitalie Iurcu, la baza proiectului de buget au stat prognoza dezvoltării economiei și obiectivele politicii fiscale și vamale pe anul 2019.„Prognoza macroeconomică prevede că Produsul Intern Brut (PIB) în termeni reali față de anul 2018 va fi în creștere cu 4,0 la sută. Conform estimărilor, în anul 2019, veniturile bugetului public național vor fi în creștere cu 9,4 la sută față de anul curent, cheltuielile – cu 9,7 la sută, deficitul bugetar atingând nivelul de 2,7% din PIB față de 2,6% în acest an”, a precizat ministrul.

Totodată, oficialul a menționat că exporturile vor crește, în anul 2019,  cu circa 13,1%, iar importurile cu 9,4%. Fondul de remunerare a muncii se va majora în valori nominale cu 9,4%, iar salariul mediu lunar brut al unui salariat din economia națională se va majora va ajunge la 6975 lei.
Cu referire la veniturile bugetului de stat pe anul 2019, ministrul Finanțelor, Octavian Armașu  a declarat că acestea  se preconizează a fi în sumă totală de 42 125,5 mil.lei, cu o creștere față de cel precizat, curent cu 5 203,5 mil.lei sau 14,1 la sută. 88,6 la sută din venituri provin din încasările din impozite și taxe, cu o creștere față de anul curent cu  12,6%. Intrările de granturi pentru susținerea bugetului și pentru proiectele finanțate din surse externe, se prognozează în sumă de 1 960,2 mil. lei. Alte venituri vor constitui 6,7%.
Cheltuielile bugetului de stat pe anul 2019 se prevăd în sumă de 47 664,2 mil.lei, cu o creștere de 5 679,7 mil. lei sau cu 13,5% comparativ cu cheltuielile prevăzute pentru anul 2018. Acestea sunt determinate de necesitatea asigurării financiare a priorităților ramurilor, conform documentelor de politici naționale și sectoriale.
Pentru fondul rutier vor fi alocate 1024,1 mil. lei, pentru Programul de reparație a drumurilor publice naționale  -  950 mil. lei,  Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural – 900 mil. lei, Fondul pentru Eficiență Energetică – 480 mil. lei, Fondul ecologic național – 289,9 mil. lei, Fondul național pentru dezvoltare regională  - 220 mil. lei, Fondul de susținere a populației  - 86, 1 mil. lei și Fondul viei și vinului – 47,8 mil. lei.
Majorări de alocații sunt prevăzute pentru protecția socială – 2207,0 mil.lei sau cu 29,9% mai mult față de anul curent, pentru servicii în domeniul economiei – 737,2 mil. lei sau cu 9,9% în creștere față de 2018, pentru învațământ – 647,2 mil.lei sau cu 6,5% mai mult față de anul curent.
Deficitul bugetului de stat este estimat la 5 538,7 mil. lei și urmează a fi finanțat atât din surse externe, cât și cele interne.
Conform estimărilor, soldul datoriei de stat la situaţia din 31 decembrie 2019 nu va depăşi 63 011,5 mil. lei, dintre care 59,1% datorie de stat externă şi 40,9% datorie de stat internă, înregistrînd o majorare cu 6 035,0 mil. lei faţă de valoarea precizată pentru sfârşitul anului 2018.
Proiectul bugetului de stat pe anul 2019 urmează a fi votat, în lectură finală.
Câți bani vor aduce la buget recuperarea miliardului furat, aministia fiscală și cetățenia contra plată?
Potrivit ministrului de Finanțe, Octavian Armașu, eventualele venituri din amnistia fiscală se vor materializa pentru anul 2018, întrucât legea privind declararea voluntară se epuizează până în anul 2019. Totodată, posibilele venituri încasate din cetățenia contra plată se încadrează la capitolul finanțări, și nu venituri la bugetul de stat. Iar în cazul miliardului furat, ministrul Armașu s-a referit la „eventuale confiscări de bunuri de la cei care au fost condamnați pentru frauda bancară”. Citește AICI mai multe despre subiect.
Opoziția a criticat proiectul bugetului
Datele prezentate de reprezentanții Guvernului nu i-a impresionat pe deputații din opoziție. Potrivit liberalului Liilian Carp, bugetul pentru anul 2019 este doar o adunare dintre venituri și cheltuieli și nu prevede resurse pentru proiecte destinate.
În același timp, liberal-democratul Vadim Pistrinciuc s-a arătat surprins de optimismul guvernării legat de asistența financiară venită din partea partenerilor externi, în contextul în care Uniunea Europeană a înghețat deja finanțarea pentru Republica Moldova.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Între 550 de lei și 875 de lei per metru ster de lemn pentru foc. Iată din ce cauză se formează diferența de preț

Între 550 de lei și 875 de lei per metru ster de lemn pentru foc. Iată din ce cauză se formează diferența de preț

Un lot de ouă urmează să fie retras din comerț. ANSA a identificat Salmonella

Un lot de ouă urmează să fie retras din comerț. ANSA a identificat Salmonella

Procuratura Anticorupție investighează sursele de finanțare a protestului Partidului Șor. Participanții ar fi primit între 400 de lei și 100 de dolari

Procuratura Anticorupție investighează sursele de finanțare a protestului Partidului Șor. Participanții ar fi primit între 400 de lei și 100 de dolari

Advertoriale
Ce faci de Ziua Vinului? Sărbătorește-o alături de cei dragi la Château Purcari!

Ce faci de Ziua Vinului? Sărbătorește-o alături de cei dragi la Château Purcari!

Consecințele traumelor sportive pot fi tratate la Smile Dent Team

Consecințele traumelor sportive pot fi tratate la Smile Dent Team

PROFESIONIȘTII| Recepționista care crește odată cu meseria (VIDEO)

PROFESIONIȘTII| Recepționista care crește odată cu meseria (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
    DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
  • DESCIFRAT| Cum (NU) face față Chișinăul inundațiilor de după ploi cu un sistem de canalizare pluvială din 1980. Care sunt soluțiile (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Municipiul Chișinău are încă trei cetățeni de onoare. Ce personalități mai dețin acest titlu și care sunt beneficiile
  • 2
    Bunuri sechestrate în valoare de 6,2 mld. de lei și 33 mil. de lei, trecute în bugetul de stat. Cum intervine ARBI în recuperarea bunurilor infracționale (VIDEO)
  • 3
    Promo-LEX: Regimul de la Tiraspol a condamnat prima persoană pentru critica deschisă a războiului din Ucraina
  • 4
    Armata rusă a bombardat regiunea Dnepropetrovsk. Sunt morți și răniți (FOTO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.