Pe 27 noiembrie, la ora 18.00 la teatrul Naţional „V.Alecsandri”, se va juca . „Don Juan – ultima dragoste” (14+) de Eric-Emmanuel Schmitt (Sala Mare).
În aceeași zi, în Sala Studio, la ora 18.30 va fi pusă în scenă piesa „Copiii foametei. Mărturii”, un spectacol cutremurător despre foamete. Regizoarea a înmănunchiat diverse confesiuni ale locuitorilor din Antonești, raionul Ştefan Vodă, supravieţuitori de pe urma foametei din 1946 -1947. Pe cât de simplu, pe atât de trist şi dureros.

Pe 28 noiembrie, la ora 18.30 sunteți așteptați „În largul mării” Una dintre piesele celebrului dramaturg polonez Sławomir Mrożek, a fost jucată în premieră, duminică, 11 mai, la Chișinău. Montat de Teatrul Național „Mihai Eminescu” în colaborare cu Ambasada Poloniei în Republica Moldova, spectacolul „În largul mării” are o distribuție de excepție din care fac parte Anatol Durbală, Emil Gaju, Petru Oistric și Valentin Zorilă, regia fiind semnată de Petru Hadârcă.

Pe 29 noiembrie, la ora 18.00 se va juca legendara „Casă Mare” de Ion Druță. Piesa tratează valori des întâlnite în creația lui Druță: relația dintre uman și moral, sacru şi profan, ecologia naturii și spiritului, impactul tehnologizării…. E, în fond, şi o frumoasă poveste de dragoste: un motiv în plus să nu rataţi spectacolul!

Pe 30 noiembrie la ora 18.00, va fi pusă în scena piesa „Aveţi ceva de declarat?”. Un spectacol plin de bună dispoziţie, bucuria de a trăi. Și de a juca de dragul spectatorului fidel!
Sub bagheta dirijorală a maestrului Petru Hadârcă, orchestra interpreţilor de frunte ai Naţionalului metamorfozează una din piesele cele mai jucate pe mapamond într-un tonic estetic, adevărat cocteil de emoţie, energie și forţă imaginativă. “Puricele în ureche” scris de genialul comediograf francez George Feydeau poposește pe scena noastră în timpuri nu prea vesele: un motiv în plus să nu ratăm spectacolul.

Pe 1 noiembrie, la ora 18.00 puteți merge la spectacolul „Tache, Ianche şi Cadâr”. Actorii readuc în scenă una dintre cele mai populare şi longevive piese clasice din dramaturgia românească.

Un spectacol cu umor irezistibil despre trei bătrâni puşi mereu pe şotii, doi tineri îndrăgostiţi, multe mofturi de mahala în toată splendoarea lor, dar şi despre toleranţă, prietenie, compasiune.

Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.