O criză energetică fără precedent

Motivul invocat era faptul că autorităţile de la Chişinău nu doreau să accepte o majorare de aproape două ori a preţului energiei electrice. Concomitent şi Ucraina a redus drastic livrările de energie electrică. În consecinţă, Republica Moldova s-a pomenit ameninţată de o criză energetică fără precedent. Or cele trei CET-uri (CET-1 şi CET-2 din Chişinău şi CET-Nord din Bălţi), împreună cu Centrala Hidroelectrică de la Costeşti şi câteva mici centrale de la fabricile de zahăr, erau în stare să asigure doar aproximativ 30% din necesarul de energie electrică. Sistarea livrărilor a coincis cu instalarea unei ierni timpurii şi geroase şi a fost urmată de deconectării zilnice pentru, perioade de la 6 la 14 ore, a consumatorilor de la reţeaua electrică.

România sare în ajutor

În această situaţie, Executivul de la Chişinău a apelat la Guvernul României, ca acesta să asigure furnizarea, în regim de urgenţă, a curentului electric, pentru a acoperi deficitul de pe piaţă ca urmare a sistării livrărilor de la Centrala de la Cuciurgan. Din punct de vedere tehnic, livrările nu puteau fi făcute direct, deoarece sistemul energetic al Republicii Moldova era şi este interconectat direct cu cel din spaţiul post-sovietic. În plus, nu existau şi nu există nici acum suficiente reţele electrice de interconectare între sistemele energetice ale Republicii Moldova şi ale României. Erau doar trei linii de 110 kV, prin care putea fi livrat maximum 20% din necesarul de curent electric. Aşa că livrările se făceau în regim de insulă, adică o parte din consumatorii din Republica Moldova erau izolaţi de sistemul energetic al ţării şi erau asiguraţi cu energie electrică direct de furnizorii din România.

Furnizările au început imediat şi au continuat până în anul 2001. Contractul a fost semnat în ianuarie 1999 între Moldtranselectro şi societatea Conel (în prezent Termoelectrica) din România. Acordul stipula şi metoda de achitare pentru energie: transmiterea pachetului de acţiuni deţinut de stat în SA Tirex Petrol, mijloace obţinute de la vânzarea reţelelor de distribuţie din Republica Moldova, precum şi cărbune sau alte mărfuri şi servicii ale unor companii moldoveneşti.

În realitate, Chişinăul nu a reuşit să plătească nici pentru 10% din curentul livrat de România. SA Tirex Petrol a ajuns printr-o schemă dubioasă, în anul 2000, în proprietatea unei companii germane cu proprietari din Elveţia, dar cu beneficiari din Moscova şi Chişinău. Cât despre banii obţinuţi de la vânzarea a trei RED-uri către grupul Gas Natural Fenosa, apoi aceştia s-au dus pentru acoperirea găurilor din buget.

Datorie de peste 30 milioane de dolari

La 23 martie 2004, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României adopta hotărârea privind încasarea de la Moldtranselectro în folosul Termoelectrica a sumei de 34,3 milioane de dolari. În anii 2003-2009, s-a reuşit stingerea unei părţi din datorie în valoare de 2,8 milioane de dolari prin livrări de energie electrică. La începutul anului 2013, oficial, datoria era de 32 de milioane de dolari, cu tot cu dobândă. Aşa că chestiunea datoriei nu a fost deocamdată soluţionată, mai scrie MoldStreet.

În acelaşi timp din 1998, în decurs de 20 de ani, situaţia cu asigurarea Republicii Moldova cu energie electrică nu s-a schimbat practic deloc. Astfel, peste 50% din necesarul de curent electric este livrat de Centrala Termoelectrică Moldovenească (Centrala de la Cuciurgan), controlată de gigantul rus Inter RAO EES, 25-30% - de către furnizori din Ucraina şi peste 20% este producţie locală. Totodată nici acum nu este posibil importul direct de energie electrică din România, ci doar în „regim de insulă”, care însă nu asigură calitate și fiabilitate livrărilor.

Deocamdată, sistemul electroenergetic al Republicii Moldova funcţionează în paralel cu sistemul energetic al Ucrainei, fiind interconectat prin 6 linii electrice de tensiune înaltă 330 kV, iar prin linia electrică aeriană LEA – 400 kV cu sistemul energetic al României şi al Bulgariei. Prin patru LEA 110 kV se asigură interconexiunea cu sistemul energetic al României în „regim de insulă”.

Interconectarea energetică cu România - doar un proiect

„Întărirea interconexiunilor cu sistemul energetic al României rămâne o sarcină actuală pentru Republica Moldova şi în perspectivă”, scrie în Strategia energetică a Republicii Moldova până în anul 2020. De atunci s-au făcut zeci de studii de fezabilitate şi prefezabilitate privind interconectarea şi, de fapt, integrarea cu sistemul energetic al României şi respectiv al UE, s-au cheltuit sute de milioane lei pentru autori şi autorităţi, dar deocamdată totul este la stadiul de proiect.

După semnarea Memorandumului dintre Guvernele României şi Republicii Moldova în 2014 şi după aprobarea Strategiei energetice a Republicii Moldova până în anul 2030, discuţiile pe marginea interconectărilor au mai avansat, devenind o prioritate asumată politic, care se bucură de susţinere din partea instituţiilor financiare internaţionale şi europene. Strategia energetică a Republicii Moldova până în anul 2030 şi Memorandumul semnat cu Guvernul României în 2014 prevăd interconectarea fizică prin infrastructură cu sistemul energetic din România. Strategia pune ca termen limită anul 2020 pentru construirea şi intrarea în funcţiune a interconexiunilor de energie electrică şi gaze naturale.

„Pentru Republica Moldova integrarea are o importanţă vitală pe termen mediu. Anul 2019 reprezintă termenul cel mai optimist pentru conectarea reţelelor, în timp ce un termen-limită dincolo de anul 2020 este inacceptabil”, scrie în strategie, care deja este revizuită.

În realitate, nici acest deziderat nu va fi însă îndeplinit. Or, lucrările sunt preconizate să înceapă abia la anul. În plus, Republica Moldova încă nu este parte a sistemului european de transportatori în domeniul energetic (ENTSO-E), din care face parte România, se arată în materialul MoldStreet. Chiar dacă Republica Moldova, împreună cu Ucraina, vor să adere la ENTSO-E şi să realizeze o interconectare sincronă cu reţeaua acestuia, procesul este extrem de costisitor şi îndelungat, fiind estimat la aproximativ 15 ani de tranziţie.

Se caută jumătate de miliard de euro

Strategia specifică în mod clar două interconexiuni cu România care trebuie să fie finalizate până în 2020: 1) LEA Suceava – Bălţi (Nord) şi 2) LEA Iaşi – Ungheni – Străşeni (Centru) (330 kV şi 400 kV). Dacă luăm în considerare şi lucrările ce urmează a fi executate pentru a face operaţională linia de 400 kV Isaccea-Vulcăneşti cu extindere la Chişinău (estimate la 270 de milioane de euro), costurile totale ale acestor proiecte se ridică la aproape jumătate de miliard de euro.

Planul de Dezvoltare a Reţelelor Electrice de Transport în perioada anilor 2018-2027, elaborat de Moldelectrica, prevede o sumă ceva mai mică – de peste 330 milioane de euro, dar acestea sunt costuri doar pentru reţeaua de transport, la care se vor adăuga şi alte costuri.

„Sectorul energiei electrice din Republica Moldova rămâne vulnerabil şi slab dezvoltat din cauza corupţiei, a dependenţei de furnizori nesiguri şi capabili de abuz de poziţie dominantă, dar şi a liberalizării nefinalizate. De fapt, regulile după care se joacă azi în sector sunt incomplete şi discriminatorii, iar contribuabilul sau consumatorul moldovean este cel care are de suferit. Evident că amânarea rezolvării problemelor de proastă administrare şi corupţie din sectorul energiei pune în dificultate întreaga economie a ţării”, se constată într-un studiu lansat la începutul anului 2017 de Centrul Analitic Independent Expert-Grup şi Expert-Forum. Din păcate, aceste constatări rămân valabile şi acum. Or, Chişinăul nu are încă o alternativă la livrările de la Centrala de la Cuciurgan, controlată de Moscova.