Învățământul dual, pe înțeles. Sute de elevi au aflat cum pot învăța o profesie solicitată în sistem dual

Învățământul dual, pe înțeles. Sute de elevi au aflat cum pot învăța o profesie solicitată în sistem dual

Sute de elevi s-au familiarizat duminică, la Chișinău, cu oportunitățile învățământului dual, o formă absolut nouă de învățământ profesional tehnic pentru Moldova. Această alternativă presupune instruirea elevilor-ucenici nu doar în cadrul instituției de învățământ, dar și în cea mai mare parte în cadrul unei companii partenere, care devine al doilea loc de învățare.

Astfel elevii deprind abilități practice necesare în cadrul întreprinderii, astfel având șanse foarte mari de a fi angajați după încheierea studiilor. Tinerii au participat la Ziua Învățământului Dual, organizată în premieră de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, cu susținerea Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei GIZ, în cadrul Proiectului „Reforma Structurală în Învățământul Profesional Tehnic în Republica Moldova”, finanțat de către Ministerul Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare a Germaniei (BMZ) și Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).

...

Publicitate

Ziua Învățământului Dual a fost desfășurată în cadrul campaniei „Înveți. Muncești. Câștigi!”, lansată în luna mai a acestui an. Campania are drept scop informarea pe scara largă a tinerilor despre oportunitățile și avantajele programelor duale de studii. La eveniment, oaspeții au avut posibilitatea de a participa la ateliere interactive și informative, masterclass-uri, dar și de a discuta oportunitățile de angajare în cadrul a peste 20 de companii ce implementează sistemul dual de învățământ.

Campania de promovare a Învățământului Dual - „Înveți. Muncești. Câștigi!” este susținută de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Prezent în cadrul evenimentului, Secretarul de Stat, Igor Șarov, a îndemnat tinerii să profite de oportunitățile învățământului dual, pentru că au posibilitatea să petreacă până la 70% din timpul de studii în cadrul companiilor reale, învățând profesia de la cei mai buni specialiști.

„Prin lansarea acestui proiect ne-am propus să îmbunătățim politicile educaționale și cadrul instituțional pentru sprijinirea implementării învățământului profesional tehnic în sistem dual, orientat spre cerere. Despre necesitatea și relevanța acestei reforme pentru întreaga societate ne vorbesc impulsurile și cererile venite în ultimii ani din partea mediului economic, dar și numărul elevilor încadrați în învățământul dual, care s-a majorat de câteva ori, comparativ cu anul de studii 2016, și a ajuns la peste 1200 de elevi noi, înmatriculați în luna septembrie a acestui an”, a subliniat Igor Şarov.

Printre primele companii care au lansat posibilitatea de a practica sistemul dual de învățământ este producătorul german de cablaje Draexlmaer, care încă în 2014 a încheiat un parteneriat cu Școala profesională nr. 5 din Bălți. La eveniment, compania a demonstrat părți din habitaclul unui automobil Maserati, proiectat și produs parțial în Republica Moldova.

...

Proiectul este implementat în Moldova de trei ani, iar numărul de elevi ce studiază în sistem dual s-a dublat în acest an de studii, ajungând la peste 1200 elevi-ucenici noi înmatriculați. Aceștia studiază 40 de meserii și specialități solicitate în 15 sectoare ale economiei și fiind instruiți în cadrul a 60 de companii partenere.

Dacă băieții au fost fascinați de lumea automobilelor și energetică, atunci fetele s-au adunat la standurile mai multor companii de fashion, dar și de alimentare. Victoria din Crocmaz a urmărit master class-ul oferit de o companie producătoare de textile din Rezina și spune că a decis să învețe la o școală profesională în sistem dual. „Îmi place ce am văzut, aș vrea să-mi aleg această profesie!”.

...

„Imediat după absolvire poți avea un loc de muncă și mai mult, în timp ce înveți la școală deja lucrezi la companie și cunoști toate utilajele. În plus, pentru timpul petrecut acolo primești și salariu”, spune Vadim, care învață la Școala profesională nr. 5 din Bălți. „Cel mai tare mi-a plăcut acolo, cu cablurile. După clasa a 9-a mă gândesc să mă duc în acest domeniu. Când înveți și lucrezi, asimilezi mai bine acest material. La final, când o să dai examenul, o să fie mai ușor să scrii despre unele subiecte, pentru că deja știi despre ce scrii din practică”, a spus David, elev în clasa a 8-a, venit din orașul Cahul, pentru a participa la acest eveniment.

Din acest an sunt accesibile în sistem dual și studiile în medicină. 40% din perioada de instruire elevii-ucenici studiază bazele teoretice la Centrul de Excelență în Medicină, iar în restul 60% din timpul alocat, aceștia parcurg instruirea practică, care se desfășoară în cadrul instituțiilor medico-sanitare partenere. „Astfel, pe lângă faptul că învață, elevii capătă abilități practice la absolvire și au șanse mai mari de angajare. Este o experiență ce îi ajută să obțină studii în medicină”, afirmă reprezentantul companiei Neokinetika, Dumitru Sufrai.

...

„În timp ce doar trei din 10 tineri s-au angajat şi doar jumătate dintre aceştia lucrează conform studiilor profesionale, companiile din Moldova se plâng pe deficit de angajați. Sistemul de Învățământ Dual este foarte apreciat în țările care l-au implementat - Elveția, Germania sau Austria. Anul curent în Moldova s-au oferit peste 1500 de locuri pentru programele de studii duale, însă doar ceva mai mult de 2/3 au fost acoperite de elevi, inclusiv din cauza necunoașterii, însă puteți găsi multe oportunități interesante”, a declarat Caroline Tissot, directoarea Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare şi Cooperare în Moldova.

Oana Vodiță, manager de proiect în cadrul Agenției Internaționale de Cooperare a Germaniei a mulțumit companiilor şi instituțiilor de învățământ profesional-tehnic participante pentru programul interesant şi a dat asigurări de sprijinul continuu al GIZ pentru îmbunătățirea politicilor educaționale şi a cadrului instituțional pentru dezvoltarea învățământului profesional tehnic orientat spre cerere.

Campania „Înveți. Muncești. Câștigi!” are drept scop informarea tinerilor despre oportunitățile și avantajele Învățământului Dual. Acest concept inovativ pentru Republica Moldova se bucură de succes în țări europene precum Germania, Elveția sau Austria. În Republica Moldova, numărul beneficiarilor, atât printre tineri, cât și instituții de învățământ profesional tehnic și companii, este în permanentă creștere. Această formă alternativă de pregătire a forței de muncă înalt calificată vine în întâmpinarea angajatorilor, oferindu-le posibilitatea de ași crește viitorii angajați în corespundere cu necesitățile reale actuale de pe piața muncii, iar elevilor-ucenici le oferă posibilitatea însușirii unei profesii cu perspectivă, îmbinând teoria cu practica, suplimentar fiind motivați financiar, beneficiind atât de bursa de elev cât și de salariu de ucenicie din partea companiei.

...

Campania de promovare a Învățământului Dual este desfășurată în cadrul Proiectului „Reforma Structurală în Învățământul Profesional Tehnic în Republica Moldova”, implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei GIZ și finanțat de către Ministerul Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare a Germaniei (BMZ) și Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).

Detalii puteți afla accesând http://ipt.md/ro/invatamint-dual sau https://www.facebook.com/InvatamantulDual/

P.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal