Cum a evoluat transportul de mărfuri și pasageri în ianuarie-noiembrie 2014

Cum a evoluat transportul de mărfuri și pasageri în ianuarie-noiembrie 2014
Foto: UNIMEDIA/Igor Vrabie

Potrivit statisticii oferite de BNS, în perioada ianuarie-noiembrie 2014 a scăzut numărul pasagerilor, dar s-a mărit volumul mărfurilor transportate.

În luna noiembrie curent volumul mărfurilor transportate s-a diminuat cu 9,4% față de luna octombrie curent. Totuși transportul de mărfuri în perioada ianuarie-noiembrie 2014 înregistrează o creștere de 5,4% față de perioada similară a anului trecut. Pe parcursul perioadei menționate cel mai mare indice îl are transportul auto, iar cele mai mic transportul aerian.

Volumul de mărfuri transportate

În ce privește numărul pasagerilor transportați în perioada ianuarie-noiembrie 2014 acesta s-a diminuat față de aceeași perioadă a anului trecut. Cu autobuze şi microbuze au fost transportaţi 99,8 mil. pasageri, cu 5,1% mai puţin decât în 2013. Cu mijloacele de transport feroviar au fost transportaţi 3,2 mil. pasageri, cu 5,3% mai puţin comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2013.

Cel mai semnificativ indice la volumul de mărfuri, cât și al numărului total de pasageri efectuat cu  transportul auto le revine întreprinderilor din municipiul Chișinău, la transportul mărfurilor 48,1%, iar la transportul pasagerilor 61,1%.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Regatul Unit analizează posibilitatea ridicării restricțiilor

Regatul Unit analizează posibilitatea ridicării restricțiilor

Republica Moldova se află pe locul 87 în lume, după cota utilizatorilor de criptomonede. Câți utilizatori sunt

Republica Moldova se află pe locul 87 în lume, după cota utilizatorilor de criptomonede. Câți utilizatori sunt

EDITORIAL internațional | Scurt ghid anti-anxietate pentru un început de an plin de crize

EDITORIAL internațional | Scurt ghid anti-anxietate pentru un început de an plin de crize

Advertoriale
Promoție de la Victoriabank. Aveți zero lei comision la efectuarea transferurilor online în MDL dintr-un cont curent în altul

Promoție de la Victoriabank. Aveți zero lei comision la efectuarea transferurilor online în MDL dintr-un cont curent în altul

Fagura.com anunță atragerea unei investiții de 100k euro de la V7 Capital

Fagura.com anunță atragerea unei investiții de 100k euro de la V7 Capital

Fabrica de mobilă TANDEM  începe anul cu OFERTЕ SPECIALЕ. Doar luna ianuarie aveți reduceri de -25% la produsele preferate

Fabrica de mobilă TANDEM începe anul cu OFERTЕ SPECIALЕ. Doar luna ianuarie aveți reduceri de -25% la produsele preferate

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Cartea Neagră: Cum o parte din banii europeni donați Găgăuzei pentru echipament medical au ajuns la o firmă creată urgent de un activist pro-rus
  • 2
    Ceban și-a invitat prietenii de pe Facebook la el acasă: „Nu am garaj și nici beci de lux” (VIDEO)
  • 3
    Satele Palanca și Tudora, acoperite de un fum dens. Care este motivul
  • 4
    Constantin Botnari, zis și „Borsetka” spune că nu se ascunde de Interpol: „Sunt la Londra” (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.