Câțiva investitori străini ar fi ineteresați să cumpere pachetul majoritat de acțiuni de 63,89% la Moldinconbank. Unul dintre ei este deja în negocieri avansate și efectuează un studiu în privința situației de la această instituție financiară, informează sursele Mold-Street.

Prețul unei acțiuni Moldindconbank este estimat la 239,50 de lei. Valoarea totală a băncii trece de 760 de milioane de lei (aproximativ 39 milioane de euro). 

Conform sursei, vânzarea Moldindconbank ar putea avea loc până la alegerile din februarie 2019. 

De remarcat că eliminarea acționarilor suspecți din conducerea de vârf a băncilor moldovenești reprezintă o condiție importantă pentru continuarea programului negociat de Guvern cu Fondul Monetar Internațional. 

Guvernatorul demisionar al Băncii Naționale a Moldovei, Sergiu Cioclea, și-a exprimat anterior speranța că Moldindconbank va ajunge pe mâinile unui investitor strategic, așa cum s-a întâmplat în cazul Victoriabank și Moldova-Agroindbank.