Ucraina a interzis intrarea în țară a bărbaților ruși cu vârsta între 16 și 60 de ani

Ucraina a interzis intrarea în țară a bărbaților ruși cu vârsta între 16 și 60 de ani

Serviciul Vamal al Ucrainei a interzis intrarea în țară pentru toți bărbații cu cetățenie rusă care au între 16 și 60 de ani, scrie Meduza. Șeful serviciului vamal a motivat decizia prin măsuri sporite de control după declararea stării de război în câteva regiuni ale țării vecine, acum patru zile. 

Potrivit președintelui statului vecin, Petro Poroșenko, măsura ar împiedica Rusia să formeze armate de mercenari pe teritoriul ucrainean.

Cu toate acestea, în Ucraina vor putea intra persoanele care vin la înmormântări sau „cu alt scop umanitar”.

Amintim că Rada de la Kiev a votat, pe 26 noiembrie, pentru confirmarea stării de război, instituită prin decretul președintelui Petro Poroșenko. Astfel, a fost declarată stare de război în câteva regiuni ale Ucrainei pe un termen de 30 de zile. Starea de război este valabilă pentru mai multe regiuni, din Est - de la hotarul cu Federația Rusă și până spre Vest - până la hotarul cu Republica Moldova, pe segmentul regiunii separatiste transnistrene. Este vorba de regiunile Vinnița, Luhansk, Mîkolaiiv, Odesa, Sumî, Harkov, Cernighiv, Herson și zona apelor interioare Azov-Kerci.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.