Sectorul TIC pierde peste 2000 lei din câştigului salarial mediu, dar rămâne primul în top

Sectorul TIC pierde peste 2000 lei din câştigului salarial mediu, dar rămâne primul în top
Foto: oxfordknight.co.uk

În luna octombrie câştigul salarial mediu nominal brut a înregistrat o creștere de 13,8 % față de aceeași perioadă a anului precedent. În pofida creșterii salariului mediu brut pe economie, sectorul Informaţii şi comunicaţii a înregistrat cea mai mare descreștere din toate ramurile, dar a reușit să păstreze prima poziția în top.

În luna octombrie 2014, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 4309,5 lei, înregistrând o creştere cu 13,8 % faţă de luna octombrie 2013.


În sfera bugetară câştigul salarial mediu a constituit în luna octombrie curent 3798,6 lei (+17,9% faţă de octombrie 2013). În sectorul economic (real) câştigul salarial a înregistrat 4519,3 lei (+12,6% faţă de octombrie 2013), potrivit Biroul Naţional de Statistică.


Sectorul Informaţii şi comunicaţii a înregistrat o descreștere cu 2297 lei a salariului mediu nominal brut, față de luna septembrie 2014 (10544,6 lei), dar a reușit să păstreze prima poziția în top. Pe a doua poziție a rămas sectorul activităţi financiare şi de asigurări cu un salariu mediu de 7382 lei.


Cel mai prost plătite sunt activitățile de artă, recreere şi de agrement cu un salariu mediu brut de 2835,3 lei și activităţi de cazare şi alimentaţie publică  cu 2900 lei.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Curtea Supremă de Justiție a respins sesizarea Marinei Tauber și a menținut decizia Curții de Apel Bălți

Curtea Supremă de Justiție a respins sesizarea Marinei Tauber și a menținut decizia Curții de Apel Bălți

94 cazuri noi de COVID-19 și nouă decese raportate azi

94 cazuri noi de COVID-19 și nouă decese raportate azi

Noi reguli de intrare în România. Toți călătorii vor completa formularul de localizare a pasagerului

Noi reguli de intrare în România. Toți călătorii vor completa formularul de localizare a pasagerului

Advertoriale
Povestea în mujdei și ciocolată a uneia dintre cele mai cunoscute patiserii din Chișinău la Artizanii Gustului

Povestea în mujdei și ciocolată a uneia dintre cele mai cunoscute patiserii din Chișinău la Artizanii Gustului

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    EDITORIAL | Parcarea specială sau cum statul fură de la cetățeni pentru o companie privată
  • 2
    Omicron în România: Au fost confirmate primele două cazuri de infectare
  • 3
    Marina Tauber, adresare către Maia Sandu: „Este un război. În el neapărat vor fi câștigători și invinși, iar învinșii veți fi voi”
  • 4
    Reacții după decizia Curții de Apel Bălți de a anula înregistrarea Marinei Tauber în cursa electorală
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.