Peste 100 de ruşi au fost întorşi de la frontiera cu Ucraina în prima zi de controale impuse de Kiev

Peste 100 de ruşi au fost întorşi de la frontiera cu Ucraina în prima zi de controale impuse de Kiev
Foto: simbol


Unui număr de circa 100 de ruşi le-a fost interzisă intarea în Ucraina în primele 24 de ore de controale la frontieră impuse de Kiev, pe fondul temerilor Ucrainei că Rusia ar încerca să trimită soldaţi pentru a declanşa pe teritoriul său o revoltă, potrivit unui comunicat al guvernului ucrainean, informează sâmbătă, transmite Digi24.ro.

La baza deciziilor de interzicere a intrării pe teritoriul ucrainean au stat motive variate, a declarat un purtător de cuvânt al patrulelor de grăniceri. Unii dintre cei cărora le-a fost interzisă intrarea nu au oferit explicaţii clare pentru călătoria lor, alţii aveau asupra lor doar acte de identitate ruseşti, nu şi paşapoarte corespunzătoare.

La rândul său, Rusia a interzis intarea pe teritoriul său pentru 40 de ucraineni.

După o confruntare între Ucraina şi Rusia în Marea Neagră săptămâna trecută, care s-a încheiat cu sechestrarea de către paza de coastă rusă a trei nave ucrainene şi arestarea de cetăţeni ucraineni, Kievul a instaurat săptămâna aceasta legea marţială pentru o perioadă de 30 de zile. Este interzisă intrarea tuturor bărbaţilor ruşi cu vârste între 16 şi 60 de ani atât timp cât legea marţială este în vigoare.

Interdicţia se extinde şi asupra ruşilor cu reşedinţa în alte ţări. Un profesor care lucrează la o universitate germană a notat pe Facebook că i s-a interzis să ajungă la o conferinţă la Kiev. Au fost de asemenea raportate cazuri de femei rusoaice cărora le-a fost interzisă intrarea pe teritoriul ucrainean, după ce li s-a spus că nu au suficiente fonduri.

Preşedintele Consiliului pentru Drepturile Omului din Rusia, Mihail Fedotov, a făcut apel către omologul său ucrainean, Liudmila Denisova, în vederea ridicării de către Ucraina a acestor restricţii.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Vaccinarea anti-COVID în Moldova: Peste 1,73 mln de doze de ser recepționate și peste 1,38 mln de doze administrate până acum

Vaccinarea anti-COVID în Moldova: Peste 1,73 mln de doze de ser recepționate și peste 1,38 mln de doze administrate până acum

Canada: 39 de angajați, blocați într-o mină după ce accesul la ieșire a fost tăiat. Au intervenit salvatorii

Canada: 39 de angajați, blocați într-o mină după ce accesul la ieșire a fost tăiat. Au intervenit salvatorii

R. Moldova va împrumuta 24 de mln de euro de la BERD pentru reabilitarea infrastructurii feroviare. Decretul semnat de președintă (DOC)

R. Moldova va împrumuta 24 de mln de euro de la BERD pentru reabilitarea infrastructurii feroviare. Decretul semnat de președintă (DOC)

Advertoriale
Implică-te eficient în educația copilului tău - vino la prima Conferinţă de Parenting din acest sezon!

Implică-te eficient în educația copilului tău - vino la prima Conferinţă de Parenting din acest sezon!

Generația Inteligenței Financiare: Cum înțeleg copiii finanțele și gestionarea lor (VIDEO)

Generația Inteligenței Financiare: Cum înțeleg copiii finanțele și gestionarea lor (VIDEO)

Ce găsești toamna asta la expozițiile MOLDAGROTECH și FARMER 2021 și unde se vor ține acestea (VIDEO)

Ce găsești toamna asta la expozițiile MOLDAGROTECH și FARMER 2021 și unde se vor ține acestea (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Deputatul Partidului Șor, Denis Ulanov, îl atacă în judecată pe Veaceslav Platon pentru „apărarea onoarei și demnității”
  • 2
    Ceban îi dă replica ministrului Culturii: „Terminați să vă ocupați de toate prostiile și aveți minim de respect față de actori”
  • 3
    Ce s-ar întâmpla dacă Tiraspolul chiar și-ar asuma datoria de 7 miliarde de dolari la gaz? Opinia experților în energetică
  • 4
    Procurorii anticorupție ar fi renunțat la învinuirile în cazul pretorei sectorului Ciocana, Sinilga Școlnic
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.