
Toți cei 24 de marinari ucraineni reținuți de Rusia au fost puși sub acuzare pentru trecerea ilegală a graniței
Marinarii ucraineni capturaţi de Rusia în strâmtoarea Kerci au fost puşi sub acuzare pentru trecerea ilegală graniţei Rusiei, a anunţat Nikolai Polozov, avocatul unuia dintre ei, informează TASS, citat de News.ro.
・
„Acuzaţiile au fost formulate imediat după arestarea lor. Toţi sunt acuzaţi că au încălcat graniţa Rusiei, conform articolului 322.3 din Codul Penal al Rusiei”, a declarat Polozov.
El a precizat că nu s-a întâlnit cu clientul său, Denis Gritsenko, de când a fost arestat.
„Nu m-am întâlnit încă cu clientul meu, nu ştiu dacă au fost trimise la Moscova documente sau cine coordonează investigaţia”, a adăugat Polozov.
Săptămâna trecută, marinarii au fost plasaţi în arest preventiv timp de două luni.
Duminică, preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat că este „prea devreme” pentru a elibera marinarii şi navele ucrainene capturate de Rusia în Marea Azov, acuzând guvernul Ucrainei că a creat acest incident ca o distracţie de la problemele sale interne.
Putin vorbea în faţa reporterilor după summit-ul G20 din Buenos Aires. Preşedintele rus a declarat că este necesar ca Rusia să îi reţină pe marinari cât timp este construită acuzarea legală pentru a demonstra că cele trei nave ucrainene au încălcat apele teritoriale ale Rusiei. El a declarat că jurnalele de bord vor arăta că încercarea lor de a trece prin Strâmtoarea Kerci din Marea Neagră spre Marea Azov a fost provocare.