Șeful ANSA și-ar fi dat demisia. „Nu pot să confirm, nici să infirm”

Șeful ANSA și-ar fi dat demisia. „Nu pot să confirm, nici să infirm”

Șeful Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), Gheorghe Gaberi, și-ar fi dat demisia. Cel puțin, asta spune vicepreședintele Partidului Platforma DA, Alexandru Slusari. Contactat de AGORA, Gheorghe Gaberi, nu a răspuns la telefon. Serviciul de presă al instituției ne-a spus că „nu poate confirma și nici infirma informația”.

„Nu vă pot confirma decizia, fiindcă nu-mi aparține, nu am documentul oficial. Nu știu dacă a fost luată decizia, de asta nu pot să mă expun”, a adăugat ofițerul de presă al ANSA, Constantin Rotaru.

Potrivit vicepreședintelui PPDA, Alexandru Slusari, Gheorghe Gaberi ar fi fost impus să scrie cererea de demisie, pentru ca fotoliul de la șefia ANSA să fie preluat de către fostul liberal democrat, proaspătul democrat, Ion Sula. „Democrații au nevoie de un candidat câtuși de puțin eligibil pentru circumscripția 37 din raionul Ialoveni, înrucât Ion Sula provine din satul Costești. Iată pentru sporirea vizibilității individului respectiv este sacrificat Gheorghe Gaberi”, a menționat Alexandru Slusari.

Publicitate

Contactat de AGORA, purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat, Vitalie Gamurari, a calificat declarația vicepreședintelui PPDA drept una populistă, venită în contextul campaniei electorale. „În lipsă de unele idei, pur și simplu se manipulează cu niște informații fără probe”, a adăugat acesta.

Totuși, potrivit surselor AGORA, subiectul ar urma să fie discutat miercuri, la ședința Cabinetului de miniștri.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal