
Iubire, umor și mult talent. Ce spectacole pot fi văzute în următoarele zile la Teatrul Eugene Ionesco
Iubire, umor și mult talent. De asta vor avea parte împătimiții de artă la teatrul Național Eugene Ionescu. În zilele următoare actorii au pregătit un adevărat curcubeu de emoții și vor pune în scenă piese care merită să fie văzute și revăzute. Pe lângă trările intense și momentele pipărate, umorul va fi unul dintre condimentele speciale.
・
Teatrul Național Eugene Ionesco anunţă pentru data de 7 decembrie, ora 18:30 comedia ,,Iubirea la proști”. O comedie franceză, cu umor rafinat și replici explozive, unde situațiile absurde și confuziile amuzante se țin în lanț. Piesa îl are în rolul central pe Pierre, directorul unei edituri franceze, care obiceiul de a participa la dinee cu proşti, un fel de petreceri burgheze la care invitaţii vin însoţiţi de un „prost” spectaculos, care nu ştie că îi revine onoarea şi plăcerea de a fi bătaia de joc a participanţilor la dineu preţ de o seară. În seara cu pricina, Pierre se îmbolnăveşte şi nu mai merge la dineu, unde era aşteptat împreună cu François Pignon, un jovial şi binevoitor conţopist, pasionat de modele în miniatură din chibrituri, care urma să joace rolul prostului. Şi îl joacă, dar nu la dineu, ci acasă la Pierre, unde totul devine imprevizibil, totul se încurcă, înaintând spre un deznodământ în efect de domino.

Pe 8 decembrie, sunteți așteptați la comedia ,,Arta conviețuirii’’. Un spectacol care vă îndeamnă să revizuiți problemele ce țin de arta de a viețui împreună. Subiectul central este frustrarea vieţii de cuplu. Totul începe în salonul familiei Vallon, unde soseşte cuplul Reille, al căror băiat l-a lovit cu un băț peste față pe Bruno Vallon, lăsându-l fără doi dinți. Începutul conversaţiei dintre părinţi este diplomatic, civilizat, în încercarea de a păstra bunele maniere și respectul reciproc. Treptat însă totul degenerează într-o confruntare agresivă în urma căreia ies la suprafaţă toate nemulţumirile vieţii de cuplu. Spectacolul este o comedie care vă va face să ieşiţi din rutina cotidiană și să revizuiți toate problemele ce țin de arta conviețuirii.

Pe data de 9 decembrie în scenă va fi pusă melodrama ,,Căldură în noiembrie’’, un spectacol despre lupta dintre dragoste și plecatul din țară.
Alex, un medic american cu renume mondial, se întoarce în orașul său de baștină, situat undeva pe litoralul Mării Negre, în Bulgaria, de unde a emigrat, mai bine zis a fugit, acum 40 de ani. În taverna unde și-a petrecut cei mai frumoși ani ai tinereții, el o întîlnește pe fosta lui iubită, Elena.
Aflăm din povestea lor despre împrejurările în care s-au iubit și s-au despărțit, calvarul prin care a trecut Elena și prețul pe care l-a avut de plătit ea pentru fuga lui Alex. Martori la toată povestea aceasta sunt doar proprietarul cârciumii, un Tânăr care a moștenit acest local de la tatăl său, împreună cu iubita sa, o Tânără energică și ambițioasă, care vrea cu tot dinadinsul să emigreze împreună cu alesul inimii în America.

Pe 16 decembrie la ora 18:30 va fi pusă în scenă drama „Oscar și Tanti Roz”, un spectacol despre drama unui copil care știe să trăiască 10 ani într-o singură zi.
Oscar, un băiat de 10 ani, bolnav de leucemie își petrece în spital ultimele 12 zile din viața sa. Chiar dacă nimeni nu are curajul să i-o spună în faţă, băiatul ştie că va muri. Singura care-i intră în voie este Tanti Roz, o infirmieră bătrână, neîntrecută în născocit poveşti moderne, adevărate lecţii de viaţă. Ea îi dă copilului ideea să trăiască fiecare zi ca şi cum ar fi zece ani şi-l învaţă să-i scrie epistole lui Dumnezeu ca să se simtă mai puţin singur. Întregul spectacol este un vârtej de emoții amestecate: revoltă și resemnare în același timp, regret, iubire, speranță, durere, furie și înțelegere. Toate acestea se manifestă de multe ori asupra persoanelor din jurul lui Oscar, însă adevăratul destinatar este, de fapt, destinul.

Pe 21 decembrie Teatrul Național Eugene Ionesco te invită la monodrama “Ultima noapte la Madrid” , un spectacol despre viața interioară a ultimei femei a lui Pablo Picasso.

Spectacolul „Ultima Noapte la Madrid” ne redă viața lui Jaqueline Roque, ultima dintre cele șapte soții ale pictorului spaniol Pablo Picasso, despre care acesta spunea că este unica femeie care îl înțelegea.
Prin jocul său de o expresivitate artistică excepțională, actrița Ala Menșicov, reușește să transmită publicului gîndurile și trăirea sufletească, plină de tristețe, bucurie și fascinație pe care ultima soție a marelui pictor Pablo Picasso, franțuzoaica Jacqueline Roque a trăit-o împreună cu acest geniu pînă la sfîrșitul vieții lui. Din povestea lui Jacqueline aflăm despre viața zbuciumată, creația impresionantă și caracterul despotic al genialului Pablo Picasso, dar și despre marea dragoste pe care această femeie a trăit-o alături de el și în numele căruia și-a sacrificat viața.
Acest rol îi aduce actriței Ala Menșicov Marele Premiu Gala Star , în cadrul festivalului de Teatru “One man show”, Bacău, România. 2006.
Jaqueline Rocque – Ala MENȘICOV

Detalii despre spectacole găsiți pe pagina de Facebook: Teatrul Național Eugene Ionesco
Informații despre bilete aflați la casa teatrului (telefon 022-233-833 / 079-233-833) sau pe iticket.md.
Toate spectacolele încep la ora 18:30.
Vă așteptăm la Teatrul Național Eugene Ionesco – Locul ideal pentru întâlniri!
Vă promitem că n-o să vă plictisiți. Vă așteptăm la teatru.
