„La sfârșitul fiecărui an de activitate, noi ne fixăm prioritățile pentru anul viitor. Ținta noastră de bază în 2019 vor fi organele de control. Analiza situației la acest capitol denotă necesitatea intervenției noastre, atât pe componenta de combatere, cât și pe componenta de prevenire, astfel încât să ajutăm conducătorii acestor instituții să-și curețe rândurile, dacă este necesar, pentru ca actele de corupție să nu mai aibă loc și pentru ca cetățeanul să fie sigur că nu va exista loc de abuz din partea acestor organe”, a spus directorul CNA, Bogdan Zumbreanu. 

Oficialul a promis „sporirea prezenței CNA” în domeniul respectiv, atât prin intermediul instruirilor, cât și prin intermediul investigării eventualelor infracțiuni. 

Conform declarațiilor făcute de Bogdan Zumbreanu, în 2018, prioritățile CNA au ținut de domeniile medicinei și educației. Cele mai răsunătoare cazuri sunt descoperirea unei scheme cu implicarea unor medici de familie și tragerea la răspundere a mai multor profesori care facilitau obținerea unor diplome de master un schimbul favorurilor financiare.