VIDEO. Centrul „La Strada” a organizat o serie de seminare pe subiectul infracțiunilor privind viața sexuală. Impresiile participanților

VIDEO. Centrul „La Strada” a organizat o serie de seminare pe subiectul infracțiunilor privind viața sexuală. Impresiile participanților

În perioada octombrie-noiembrie, Centrul Internațional „La Strada” a organizat o serie de seminare pentru ofițeri de urmărire penală, judecători și procurori din toată țara. Pentru prima dată în Republica Moldova, ciclul de instruiri s-a axat pe problema abordarii profesioniste a victimelor violenței sexuale de-a lungul întregului proces de judecată.

Instruirile au avut drept scop asigurarea accesului victimelor abuzului sexual la protecția legală și socială adecvate. Cei peste 80 de participanți au fost selectați de către Direcția Generală Urmărire Penală conform unor criterii relevante: experiență în investigarea crimelor sexuale, dorința de a se specializa și de a fi o persoană-resursă în cadrul Inspectoratului de Poliție local în acest domeniu, dar și în baza angajamentului de a lucra în cadrul unității de urmărire penală pe parcursul următorilor doi-trei ani.

„A fost un seminar foarte util datorită faptului că formatorii au fost practicieni care au exemplificat fiecare caz oferindu-ne anumite detalii care ne vor ajuta în practică”, a spus Mihail Damian, ofițer superior de urmărire penală și unul dintre participanții la instruire.

Publicitate

„Mie personal mi-a fost foarte interesant pentru că au fost formatori atât din sectorul urmăririi penale - procurori, care au expus punctele lor de vedere ce ține de urmărirea penală, cât și formatori de la judecarea cauzei - judecători în demisie și judecători-experți care sunt participanți ai acestui proces. Orice recomandare și sugestie inovativă în acest domeniu pentru noi este binevenită”, a declarat judecătoarea Livia Mitrofan.

„Consider și chiar recomand colegilor mei care au un stagiu mare de lucru, o practică bogată în domeniu, să frecventeze, să se înscrie și să frecventeze aceste seminare care, consider eu, oricum își vor schimba viziunea și părerile în administrarea, instrumentarea probelor și judecarea unor asemenea cazuri”, a punctat procurorul Alexandru Arcer.

Proiectul „Asigurarea accesului victimelor agresiunii sexuale la protecție legală și socială adecvată" este implementat de Centrul Internaţional „La Strada” cu suportul financiar al Ambasadei SUA la Chișinău.

P.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal