Cele mai răsunătoare dosare de corupție din anul 2018, potrivit șefului CNA

Cele mai răsunătoare dosare de corupție din anul 2018, potrivit șefului CNA

Directorul Centrului Național Anticorupție, Bogdan Zumbreanu, a prezentat raportul de activitate al instituției pentru anul 2018. Vorbind de cele mai răsunătoare cazuri de corupție, șeful CNA a menționat afacerile dubioase în domeniul sănătății, reținerea a peste 60 de persoane bănuite de estorcare de bani de la studenții ASEM și construcțiile ilegale în municipiul Chișinău. 

Iată care sunt dosarele cu cel mai mare impact în opinia directorului CNA:

Ilegalitățile cu terenuri și construcții

Publicitate

În anul 2018, CNA a pornit zeci de dosare în care au fost vizați mai mulți angajați ai Primăriei Chișinău, suspectați că ar fi contribuit la legalizarea construcțiilor dubioase. Potrivit lui Zumbreanu, este vorba de persoanele „care s-au lipit de instituția Primăriei în scopuri ilegale”. În prezent, dosarul se află la etapa de urmărire penală. O parte dintre funcționari și-au recunoscut vinovăția.

Permise de conducere obținute fără examen

O altă problemă care „a bulversat întregul sistem în anul 2018” ține de eliberarea permiselor de conducere contra cost, fară ca beneficiarii să susțină proba practică la examenul auto. În ultimele 11 luni, au fost înregistrate circa 600 de cazuri de acest gen. De cele mai multe ori, candidații ofereau mita angajaților Agenției Servicii Publice. Situația din sistem a ajuns în atenția CNA din cauza creșterii alarmante a numărului de accidente care se produc pe drumurile din țară.

Companiile farmaceutice care profită pe seama pacienților

Zumbreanu s-a referit la cazul în care mai mulți farmaciști au fost reținuți, fiind acuzați că făceau bani în detrimentul sănătății pacienților. Învinuiții acționau în comun cu mai mulți medici de familie. „Suntem convinși că marea majoritatea a medicilor sunt oameni onesti. Cei care au purtat acele halate albe nu își mai au locul în sistemul medical”, a precizat Zumbreanu.

Scandal de corupție la ASEM

Fenomenul corupției în sistemul de învățământ a luat amploare în anul 2018, a declarat șeful CNA. În perioada ianuarie-noiembrie, au fost înregistrate 21 de acte de corupție în instituțiile subordonate Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, dar și în instituțiile private de învățământ. Zumbreanu a menționat în mod special schema de la ASEM care s-a soldat cu reținerea a 60 de profesori. „Nu ne-am propus sa pătăm imaginea acestei instituții. Voiam să transmitem un mesaj foarte clar: „CNA este cu ochii pe sistemul de învățământ”, a precizat Zumbreanu.

Reținerea decanului de la Facultatea de Drept a USM

Plasarea în arest preventiv a decanului Facultății de Dreapt de la Universitatea de Stat i-a șocat pe mai mulți juriști. „A fost o operațiune complicata atât din punctul de vedere al documentării, cât și din punct de vedere moral. Marea majoritatea dintre noi am absolvit această universitate”, a declarat Zumbreanu.

În anul 2018 la CNA au fost înregistrate peste 1000 de dosare penale. Numărul de apeluri la linia naționala anticorupție a crescut de două ori față de anul trecut, ajungând la 2741 de apeluri. Pe dosarele pornite s-a constatat un prejudiciu în sumă de 64.548.431 lei.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal