Corupția în achizițiile publice și factorii care o stimulează

Corupția în achizițiile publice și factorii care o stimulează
Foto: expresslearning.ro

Achizițiile publice sunt un domeniu expus extrem de mult riscurilor de corupție. Riscurile de corupție proliferează în acest domeniu grație sumelor imense alocate de către stat pentru procurarea bunurilor, serviciilor și lucrărilor. La nivel internațional țările alocă între 15% și 30% din PIB pentru achiziții publice, în Republica Moldova suma dată fiind puțin mai mică, de aproximativ 10-12%, se arată într-o analiză realizată de Expert-Grup.Potrivit studiului, un factor important ce stimulează corupția în achizițiile publice este complexitatea și netransparența procedurilor, care sunt convențional împărțite în trei etape de la planificarea achiziției până la implementarea contractului.Un rol îl joacă calitatea și integritatea funcționarilor responsabili de acest domeniu, dar și a mediului privat care concurează pentru contractele publice.

De obicei, pentru a reduce corupția în achiziții publice, se merge pe calea îmbunătățirii cadrului normativ, punându-se un accent sporit pe fortificarea transparenței. Ajustarea cadrului normativ de achiziții publice la cele mai bune practici internaționale este un pas necesar, dar nu suficient pentru diminuarea riscurilor de corupție din acest domeniu. Pentru aceasta sunt necesare eforturi din partea statului pe un front cu mult mai larg, ceea ce presupune și o coordonare între mai multe instituții publice responsabile nu doar de achiziții publice, dar de concurență și combaterea corupției. Ca politica de combatere a corupției în achiziții să aducă roade este necesară o abordare sistemică a problemei, care să cuprindă atât factorii de corupție interni sistemului de achiziții publice, cât și cei externi specifici și pentru restul domeniilor. Politicile țintite strict la diminuare corupției în domeniul achizițiilor trebuie să includă cel puțin următoarele condiții:

  • Cadru normativ de achiziții publice ajustat la cele mai bune practici internaționale. De fapt, legislația privind achizițiile publice care conține prevederi simple, clare și transparente formează miezul politicilor de combatere a corupției în acest domeniu. Aceste reguli de joc trebuie să fie simple, clare și transparente atât pentru funcționarii din autoritățile contractante, cât și pentru agenții economici participanți la procedurile de achiziții. Oricare facilitare acordată unei părți participante la achiziție doar va stimula riscurile de corupție. De exemplu, dacă procedurile de achiziții sunt prea greoaie pentru îndeplinire, atunci funcționarii vor avea o influență mai mare asupra companiilor de a cere mită pentru a facilita procesul de conformare la aceste proceduri;
  • Pregătirea profesională și integritatea funcționarilor responsabili de achiziții. Orice îmbunătățire a cadrului normativ își pierde din valoare și utilitate dacă este implementată de un corp de funcționari prost pregătiți, incompetenți și lipsiți de integritate. Pregătirea proastă a funcționarilor responsabili de achiziții poate fi cauzată de mai mulți factori, precum promovarea pe criterii politice și nu meritocratice, lipsa cursurilor de profesionalizare în domeniu, fragmentarea sistemului de achiziții etc. Oricare a fi cauza acestei probleme, efectul este scăderea semnificativă a eficienței achizițiilor publice și sporirea corupției. Totuși, riscurile de corupție cresc preponderent atunci când recrutarea și promovare funcționarilor se face în baza oricăror altor criterii decât celor de profesionalism;
  • Concurența loială în mediul privat. Concurența este un factor crucial pentru a avea un sistem de achiziții publice eficient și lipsit de corupție. În cazul unei dominații pe piață a unui număr redus de companii crește probabilitatea de comportament neconcurențial în achizițiile publice prin împărțirea pieței și influența asupra autorităților contractante, inclusiv prin diferite forme de corupție. Lipsa de concurență poate fi însă atribuită nu doar avantajelor tehnologice a companiilor, dar și legăturilor politice a unor agenți economici. În ultimul caz cresc cel mai mult riscurile de corupție în achiziții, deoarece aceste companii nu au alt avantaj comparativ decât legăturile strânse cu cercurile politice și unica opțiune a lor de a supraviețui este comportamentul lipsit de scrupule și etică în raport cu concurenții săi.

Măsurile de combatere a corupției doar în achiziții publice nu vor da roade dacă nu vor fi acoperite și alte domenii critice. Cel mai important factor extern achizițiilor publice, dar extrem de important pentru diminuare corupției în acest domeniu, este starea lucrurilor în justiție. Fără un sistem judiciar și de combatere a corupției profesionist, integru și transparent rezultatele la nivel de sector, inclusiv în achiziții o să fie doar parțiale, notează cei de la Expert-Grup.


La ce factori Republica Moldova trebuie să atragă atenția?

Asupra corupției în achizițiile publice influențează o multitudine de factori, dar nu toți din ei au aceeași „greutate” în stimularea sau combaterea acestui fenomen. Eforturile autorităților publice în combaterea corupției din achiziții trebuie să țină cont de importanța fiecărui factor și recentele evoluții în domeniu. O astfel de abordare este critică pentru a calcula eforturile necesare și a identifica prioritățile de politici în acest domeniu. Aranjarea într-o listă de priorități a factorilor care influențează corupția în achiziții este importantă pentru a estima domeniile critice de intervenție, deoarece autoritățile statului dispun de resurse umane și financiare limitate pentru a acoperi în aceeași măsură toți factorii. Din acest considerent, este oportun de analizat periodic care sunt aspectele primordiale de intervenție în diminuarea corupției în achizițiile publice.

Calitatea cadrului normativ de achiziții publice s-a îmbunătățit în Republica Moldova, dar acest aspect pare să nu joace un rol important în constrângerea corupției din acest domeniu. Conforma recentului clasament al legislației din domeniul achizițiilor publice efectuat de către Banca Mondială, calitatea acesteia în Republica Moldova este destul de înaltă. În 2016, anul pentru care s-a făcut evaluarea, Republica Moldova a obținut un scor mediu de 64,2 din 100 punct posibile, ceea ce este un punctaj peste media mondială. Această performanță destul de bună se datorează intrării în vigoare în 2016 a noii Legi privind achizițiile publice, ajustată la multe prevederi ale UE în acest domeniu. În următorii ani calitatea legislației naționale pe achiziții publice va continua să se îmbunătățească grație ajustării la cele mai recente prevederi ale UE, cum este stipulat în Acordul de Asociere. Totodată, comparația la nivel internațional a calității legislației și a nivelului de percepție a corupției în achiziții arată că nu există nici o corelație dintre ele (Figura 1). O explicație ar putea fi că nu toate componentele din legislație sunt critice pentru descurajarea corupției în achiziții, unele din ele cum ar fi aplicarea propriu zisă a legislației și cele ce țin de transparență putând fi mai importante. La capitolul transparenței în achizițiile publice Republica Moldova rămâne însă în urmă de vecinii săi ca Ucraina și Georgia. Un pas semnificativ în majorarea transparenței va fi implementarea cu succes a sistemului electronic de achiziții MTender, dar procesul o să dureze cel puțin un an până a fi finalizat din cauza unor întârzieri de la graficul inițial.

Spre deosebire de legislație, profesionalismul și integritatea funcționarilor responsabili de achiziții are un rol important în diminuarea corupției din acest domeniu, dar Republica Moldova este codașă la acest capitol.

Concluziile analizei, dar și varianta sa integrală, poate fi văzută aici.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Dodon despre proiectul politic a lui Ceban: Primarul nu a consulat și nu trebuie să consulte cu noi această decizie

Dodon despre proiectul politic a lui Ceban: Primarul nu a consulat și nu trebuie să consulte cu noi această decizie

EDITORIAL | Istoria trădării Annei Frank ca preambul la o discuție sinceră despre traumele noastre colective

EDITORIAL | Istoria trădării Annei Frank ca preambul la o discuție sinceră despre traumele noastre colective

Peste un milion de persoane din R. Moldova s-au vaccinat cu schema completă

Peste un milion de persoane din R. Moldova s-au vaccinat cu schema completă

Advertoriale
Maib continuă lanțul de modernizări. Acum Sucursala Bălți are un nou design modern și comod pentru clienți

Maib continuă lanțul de modernizări. Acum Sucursala Bălți are un nou design modern și comod pentru clienți

  „Dăruiește magia de Crăciun” alături de FinComBank

„Dăruiește magia de Crăciun” alături de FinComBank

Bugetarea participativă în zona de securitate: 426.000 lei alocați pentru proiecte comunitare

Bugetarea participativă în zona de securitate: 426.000 lei alocați pentru proiecte comunitare

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Tot mai multe surse alternative de energie electrică. În R. Moldova există 27 de instalații eoliene (VIDEO)
  • 2
    Alocațiile românești, la ciorap: Ce sumă ar putea avea la majorat un copil care a adunat 18 ani indemnizația primită din partea țării vecine
  • 3
    Germania se angajează să garanteze securitatea Ucrainei în fața Rusiei
  • 4
    Guvernul va compensa 80% din creșterea tarifului la agentul termic. Compensațiile pentru consumul de gaz rămân neschimbate
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.