CEC a numărat moldovenii cu drept de vot, înaintea alegerilor parlamentare

CEC a numărat moldovenii cu drept de vot, înaintea alegerilor parlamentare

Numărul total de cetățeni cu drept de vot înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor, la data de 10 decembrie 2018, este de 3 265 997, anunță Comisia Electorală Centrală. 

Femeile reprezintă 52,66% (1 719 911 persoane), iar bărbații 47,34% (1 546 086 persoane). Din numărul total, doar 2 824 874 de cetățeni cu drept de vot sînt atribuiți în raioane. Diferența cuprinde persoanele care au cetățenia Republicii Moldova, dar nu au înregistrare la domiciliu sau reședință, inclusiv cei care au emigrat autorizat peste hotarele țării (210.890 de persoane) și cetățenii cu drept de vot avînd domiciliul înregistrat în unităţile administrativ-teritoriale din stînga Nistrului, aflate provizoriu în afara controlului suveran al autorităţilor constituţionale ale Republicii Moldova (230233).

În baza datelor prezentate de către Agenția Servicii Publice, în Registrul de stat al populației se atestă 99.598 de cetățeni ai Republicii Moldova cu vîrsta peste 18 ani, care au emigrat autorizat peste hotarele țării.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Erdoğan afirmă că Turcia ar putea accepta doar Finlanda în NATO, excluzând Suedia

Erdoğan afirmă că Turcia ar putea accepta doar Finlanda în NATO, excluzând Suedia

A restituit încă 305 mii lei în bugetul de stat. Fost angajat al Ambasadei R. Moldova la București, învinuit de abuz în serviciu

A restituit încă 305 mii lei în bugetul de stat. Fost angajat al Ambasadei R. Moldova la București, învinuit de abuz în serviciu

Ucraina imploră aliații să livreze cât mai repede armele promise, pe măsură ce Rusia intensifică asalturile în estul țării

Ucraina imploră aliații să livreze cât mai repede armele promise, pe măsură ce Rusia intensifică asalturile în estul țării

Advertoriale
La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

EMISIUNI
  • Podcastul „Azi e vinerea” | Miroase a ars la Bismobil Kitchen, emisiunea „Iartă-mă” în justiție și care-i sportul nostru național (VIDEO)
    Podcastul „Azi e vinerea” | Miroase a ars la Bismobil Kitchen, emisiunea „Iartă-mă” în justiție și care-i sportul nostru național (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Strateg de marketing: „Meseria asta e un dans frumos între cifre și creativitate” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Strateg de marketing: „Meseria asta e un dans frumos între cifre și creativitate” (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Iarna secetoasă și temperaturile record. Cum resimte sectorul agricol schimbările climatice
  • DESCIFRAT| Iarna secetoasă și temperaturile record. Cum resimte sectorul agricol schimbările climatice
Cele mai populare
  • 1
    R. Moldova, pe locul trei în topul țărilor din lume la capitolul majorării salariului minim
  • 2
    Cehia are un nou președinte. Mesajul Maiei Sandu către fostul general Petr Pavel
  • 3
    Ion Ceban se adresează la CSE: Cere aprobarea unei decizii pentru acoperirea datoriilor la Apă Canal
  • 4
    EDITORIAL | Cum Jacinda Ardern ne-a dat dezlegare la a fi oameni, chiar și atunci când ne credem supereroi
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.