Theresa May a amânat votarea acordului privind Brexitul

Theresa May a amânat votarea acordului privind Brexitul

Premierul britanic Theresa May a confirmat luni seară amânarea votului din Camera Comunelor privind acordul pentru Brexit încheiat cu UE, recunoscând că, dacă l-ar supune acum la vot, acesta ar fi respins, relatează Agerpres.

Într-o declaraţie adresată parlamentului, Theresa May a mai admis că în Camera Comunelor nu există o majoritate care să sprijine mecanismul de „backstop” (plasă de siguranţă) pentru Irlanda de Nord prevăzut în acordul convenit cu UE.

„Este clar că, în timp ce există susţinere pentru multe dintre aspectele esenţiale ale înţelegerii, într-o chestiune, cea a backstop-ului pentru Irlanda de Nord, există o preocupare profundă şi extinsă”, a spus şefa executivului britanic.

„Prin urmare, vom amâna votul programat pentru mâine, astfel încât să nu divizăm Camera Comunelor”, a confirmat ea informaţiile apărute puţin mai devreme, adăugând că guvernul său va intensifica pregătirile pentru o eventuală ieşire din UE fără niciun acord cu Bruxelles-ul, încercând în acelaşi timp să obţină din partea europenilor „garanţii” care să vină în întâmpinarea îngrijorărilor exprimate de parlamentarii britanici.

Guvernul britanic a publicat săptămâna trecută, forţat de parlament, avizul juridic complet întocmit asupra acordului privind Brexitul încheiat cu UE, aviz care avertizează că Regatul Unit riscă să rămână captiv în negocieri fără sfârşit cu blocul comunitar dacă aplică aşa-numitul mecanism al ''plasei de siguranţă'' (backstop) pentru Irlanda de Nord.

Acest „backstop” a fost acceptat de premierul Theresa May pentru a scoate din impas negocierile cu UE şi el prevede că Regatul Unit va rămâne în uniunea vamală cu UE şi că Irlanda de Nord va rămâne şi ea aliniată unor anumite norme ale pieţei unice europene dacă Londra şi Bruxelles-ul nu reuşesc să convină o altă soluţie pentru frontiera dintre Republica Irlanda şi Irlanda de Nord, sau nu reuşesc să convină un nou tip de relaţie comercială post-Brexit.

Decizia Theresei May aruncă şi mai mult în incertitudine procesul privind ieşirea Regatului Unit din UE, mai ales că ea nici nu a evocat o dată la care ar urma ca acordul de retragere să fie supus votului Camerei Comunelor.

Posibilele evoluţii acum merg de la o părăsire dezordonată a Uniunii Europene pe 29 martie 2019, data efectivă a Brexitului, până la organizarea unui nou referendum, această a doua variantă fiind însă din nou respinsă de Theresa May în intervenţia sa.

Mai devreme în cursul zilei, Comisia Europeană a declarat că nu va renegocia acordul privind Brexitul deja acceptat de liderii europeni la ultimul lor summit.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Înotătorul român David Popovici a bătut recordul mondial la înot la 100 de m liber

Înotătorul român David Popovici a bătut recordul mondial la înot la 100 de m liber

Noi atacuri asupra centralei atomice din Zaporojie. Rusia şi Ucraina se acuză reciproc

Noi atacuri asupra centralei atomice din Zaporojie. Rusia şi Ucraina se acuză reciproc

Atenție, vreme nefavorabilă! Meteorologii au emis Cod Galben de ploi cu descărcări electrice

Atenție, vreme nefavorabilă! Meteorologii au emis Cod Galben de ploi cu descărcări electrice

Advertoriale
Fă-ți ghiozdanul pentru școală cu METRO! Rechizitele care îți vor face învățatul mai plăcut (FOTO)

Fă-ți ghiozdanul pentru școală cu METRO! Rechizitele care îți vor face învățatul mai plăcut (FOTO)

Maib a inaugurat „maib Academy”, un centru inovativ de instruiri pentru angajați

Maib a inaugurat „maib Academy”, un centru inovativ de instruiri pentru angajați

Î.S. MOLDATSA recrutează. Află cum poți să devii Controlor de Trafic Aerian Stagiar

Î.S. MOLDATSA recrutează. Află cum poți să devii Controlor de Trafic Aerian Stagiar

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Zelenski îi avertizează pe oficialii ucraineni să nu vorbească despre tacticile militare ale Kievului
  • 2
    Primul satelit moldovenesc a fost plasat cu succes pe orbită
  • 3
    Așa-zisul ministru de externe din stânga Nistrului s-a întâlnit cu reprezentantul special al Ucrainei pentru reglementarea moldo-transnistreană
  • 4
    Primul sector din drumul de ocolire a municipiului Chișinău este gata în proporții de 70%, anunță Spînu
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.