Macron decretează „stare de urgență economică și socială” după protestele violente ale „vestelor galbene”

Macron decretează „stare de urgență economică și socială” după protestele violente ale „vestelor galbene”



Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a admis, luni seară, că există o stare de nemulţumire împărtăşită de numeroşi cetăţeni, dar a denunţat comportamentul „iresponsabil” al protestatarilor violenţi şi a decretat „starea de urgenţă economică şi socială”, scrie Mediafax.

„În primul rând, nu uit că există o stare de furie, de indignare. Această indignare probabil este împărtăşită de mulţi francezi. Dar această stare nu trebuie să se reducă la comportamente iresponsabile, pe care eu le denunţ”, a declarat Emmanuel Macron, conform postului TV France Info.

„Ştiu că i-am ofensat pe unii dintre voi prin declaraţiile mele. Dacă m-am luptat să reformez sistemul politic actual, am făcut acest lucru pentru că eu cred în ţara noastră şi o iubesc. Legitimitatea mea o am de la voi”, a adăugat Macron.

„Începând de astăzi, vreau să decretez starea de urgenţă economică şi socială”, a afirmat preşedintele Franţei. „Vrem o Franţă în care oamenii să poată trăi cu demnitate din muncă. Cer Guvernului şi Parlamentului să facă ce este necesar. Salariul minim va creşte cu 100 de euro pe lună începând din anul 2019. Orele suplimentare vor fi plătite şi nu vor mai fi impozitate. Le voi cere tuturor angajatorilor care pot să ofere prime de sfârşit de an să facă acest lucru, fără a fi impozitate”, a subliniat Macron.


„Efortul care le-a fost cerut pensionarilor a fost prea mare şi nu era corect”, a continuat Emmanuel Macron, anunţând eliminarea contribuţiilor sociale pentru pensiile mai mici de 2.000 de euro.

Preşedintele Franţei a făcut aceste declaraţii în contextul protestelor masive, marcate de violenţe, organizate de Mişcarea „Vestelor galbene”, care denunţă majorarea preţurilor la carburanţi şi degradarea nivelului de trai. Sute de mii de persoane au participat la manifestaţiile organizate la Paris şi în alte oraşe din Franţa. Autorităţile au anunţat luni seară că 4.523 de protestatari au fost reţinuţi începând din 17 noiembrie, iar 4.099 au fost plasaţi în arest preventiv.

Acestea sunt primele comentarii publice ale lui Macron după patru săptămâni de demonstraţii antiguvernamentale la nivel naţional, care s-au transformat din nou sâmbătă în violenţe în Paris şi în alte oraşe din Franţa.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Romanul „Ard pădurile”, de Paula Erizanu, nominalizat la Premiile „Sofia Nădejde”

Romanul „Ard pădurile”, de Paula Erizanu, nominalizat la Premiile „Sofia Nădejde”

840 de milioane de euro colectaţi din donaţii pentru restaurarea Catedralei Notre-Dame din Paris

840 de milioane de euro colectaţi din donaţii pentru restaurarea Catedralei Notre-Dame din Paris

Maia Sandu de la tribuna ONU: „Republica Moldova este un stat angajat pentru pace”

Maia Sandu de la tribuna ONU: „Republica Moldova este un stat angajat pentru pace”

Advertoriale
MAIB și ASEM au semnat un acord de parteneriat. Iată ce proiecte și evenimente sunt pe lista de colaborare

MAIB și ASEM au semnat un acord de parteneriat. Iată ce proiecte și evenimente sunt pe lista de colaborare

Celebrăm împreună Ziua Cooperării Europene cu un eveniment în aer liber, o cursă de ciclism, dar și proiecții online (VIDEO)

Celebrăm împreună Ziua Cooperării Europene cu un eveniment în aer liber, o cursă de ciclism, dar și proiecții online (VIDEO)

Trei filme dedicate actorului de origine basarabeană Ion Sapdaru şi o retrospectivă Lucian Bratu, la Zilele Filmului Românesc la Chișinău

Trei filme dedicate actorului de origine basarabeană Ion Sapdaru şi o retrospectivă Lucian Bratu, la Zilele Filmului Românesc la Chișinău

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Ministra Sănătății anunță că certificatul COVID-19 ar urma să devină obligatoriu pentru mai multe activități iar școlile vor activa în format fizic
  • 2
    Guvernul a aprobat indexarea venitului lunar minim garantat. De la 1 octombrie acesta va constitui 1.196 lei
  • 3
    „Încet, încet, vine timpul și pentru ANRE”: Veaceslav Ioniță susține că a fost chemat la CNA pentru a fi audiat în cazul ANRE
  • 4
    Mai multe ilegalități, depistate la o carieră de piatră din nordul țării. Au fost sesizate mai multe instituții de stat
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.