Dodon a anunțat că urmează să decidă dacă va participa sau nu la alegeri, deși anterior a lăsat să se înțeleagă că o va face. „Fie voi participa în calitate de cap de listă, iar dacă nu voi participa, mă voi ocupa de agenda prezidențială”, a declarat șeful statului, adăugând că o decizie finală în acest sens va fi luată spre data de 24 ianuarie, când va începe oficial campania electorală.
„Sunt două scenarii. Primul - particip în calitate de candidat în funcția de deputat, și voi fi în campania electorlaă în fiecare raion. Al doilea - nu particip, și atunci partidul își va face singur campanie”, a spus Dodon.
Anterior, Dodon a declarat că dacă PSRM nu va obține majoritatea în Legislativ în urma alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019, socialiștii vor lua în calcul doar două scenarii. Potrivit liderului neformal al socialiștilor, Igor Dodon, PSRM va încerca să facă o coaliție cu eventualii candidați independenți care vor accede în Parlament, iar dacă acest lucru nu-i va reuși, formațiunea va provoca alegerile anticipate.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.