DOC. Denunț penal împotriva Partidului Democrat „pentru acțiuni de corupere a alegătorilor”

DOC. Denunț penal împotriva Partidului Democrat „pentru acțiuni de corupere a alegătorilor”
Foto: PDM Botanica/Facebok



Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a depus astăzi două sesizări către organele de drept în care reclamă coruperea alegătorilor  de către demnitari și membri ai Partidului Democrat, infracțiune prevăzută în Codul Penal.
PAS face trimitere la postarea publicată pe Facebook de pe pagina „PDM Botanica”, unde, potrivit formațiunii, „în mod cert rezultă oferirea de către organizația respectivă a unor „pomeni electorale”. Anunțul era însoțit de 4 poze în care apar mai multe produse alimentare, dar și persoane care fie au oferit, fie au recepționat respectivele produse alimentare”; se arată într-un comunicat de presă al PAS.

Citește și: FOTO. Democrații au început să împartă pomeni electorale? Crupe și ulei, oferite locuitorilor de la Botanica

„Conform art. 181 prim din Codul penal al Republicii Moldova, coruperea alegătorilor, adică oferirea sau darea de bani, bunuri, servicii ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să își exercite sau să nu își exercite drepturile electorale în cadrul alegerilor parlamentare, prezidențiale, locale ori în cadrul referendumului reprezintă infracțiune și se pedepseşte cu până la 5 ani de închisoare.

În prima sesizare adresată Procuraturii Anticorupție, am solicitat investigarea implicării în acest caz a președintelui organizației de sector Botanica a Partidului Democrat, deputat în Parlament, Alexandr Bannicov. Or, în calitatea sa de conducător al organizației, este puțin probabil să nu fi coordonat sau, cel puțin, să nu fi fost cunoscut despre comiterea de către membrii organizației sale a infracțiunii penale.

În cea de-a doua sesizare adresată Inspectoratului General al Poliției, am solicitat tragerea la răspundere penală a persoanelor care au comis nemijlocit infracțiunea de corupere a alegătorilor”, declară PAS, acuzând Partidul Democrat de ipocrizie. 

„Pe de o parte, ne învinuiește de încălcarea legislației electorale pentru distribuirea unor pliante informative, iar, pe de altă parte, împarte pomeni electorale comițând prin aceasta infracțiuni penale. De asemenea, este de neînțeles cum acest partid politic are tupeul să propună altor concurenți electorali, inclusiv PAS-ului și Platformei DA, semnarea unor coduri de etică și conduită prin care toți să se angajeze să ducă o campanie electorală curată și în conformitate cu legea”, se mai arată în comunicatul PAS.

Ambele sesizări sunt semnate de către secretarul general al PAS, Igor Grosu.

Ieri, democrații au împărțit locuitorilor sectorului Botanica din Chișinău crupe și ulei. Imaginile le-au postat pe pagina de Facebook „PDM Botanica”, menționând că au aflat despre problemele oamenilor în urma discuțiilor din cadrul întâlnirilor cu aceștia.

Amintim că democrații au împărțit locuitorilor sectorului Botanica din Chișinău crupe și ulei. Imaginile le-au postat pe Facebook, menționând că au aflat despre problemele oamenilor în urma discuțiilor din cadrul întâlnirilor cu aceștia. După ce AGORA a scris despre eveniment, postarea a fost ștearsă.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Uniunea Europeană a debursat Republicii Moldova 36 milioane de euro, suport pentru bugetul de stat

Uniunea Europeană a debursat Republicii Moldova 36 milioane de euro, suport pentru bugetul de stat

ANI constată încălcarea regimului juridic al incompatibilităților în cazul lui Dumitru Diacov. Ce riscă fostul deputat

ANI constată încălcarea regimului juridic al incompatibilităților în cazul lui Dumitru Diacov. Ce riscă fostul deputat

Alegeri UTAG, turul II. Averea, interesele personale și integritatea lui Nicolai Dudoglo, candidat pe Circumscripția nr. 1 Comrat

Alegeri UTAG, turul II. Averea, interesele personale și integritatea lui Nicolai Dudoglo, candidat pe Circumscripția nr. 1 Comrat

Advertoriale
FinComBank susține fermierii locali și a participat la Gala Fermierilor din Republica Moldova din 24 septembrie 2021

FinComBank susține fermierii locali și a participat la Gala Fermierilor din Republica Moldova din 24 septembrie 2021

USAID susține industria fashion: Designerii locali au uimit publicul cu creațiile vestimentare la Moldova Fashion Days 2021 (VIDEO)

USAID susține industria fashion: Designerii locali au uimit publicul cu creațiile vestimentare la Moldova Fashion Days 2021 (VIDEO)

Echipa de fotbal MAIB a câștigat Cupa Anuală de Fotbal Hospice Angelus Moldova (FOTO)

Echipa de fotbal MAIB a câștigat Cupa Anuală de Fotbal Hospice Angelus Moldova (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Ce s-ar întâmpla dacă Tiraspolul chiar și-ar asuma datoria de 7 miliarde de dolari la gaz? Opinia experților în energetică
  • 2
    Socialistul Vasile Bolea îl acuză pe deputatul PAS, Oleg Calmațui, de contrabandă cu țigări. Calmațui: Mi-am procurat două blocuri și le-am abandonat benevol
  • 3
    Emmanuel Macron, lovit cu un ou de un protestatar. Agresorul a fost arestat (VIDEO)
  • 4
    Notara Olga Bondarciuc, care ar fi legalizat mai multe acte în scheme ce-i vizează pe Plahotniuc, Șor și Platon, reținută în Belgia
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.