Evenimentul, organizat la inițiativa Platformei Naționale a Femeilor din Moldova în parteneriat cu Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii a adunat peste 300 de femei din întreaga țară. Reuniunea a avut drept scop facilitarea schimbului de experiență și a bunelor practici asupra tuturor aspectelor întâlnite de femei în activitatea lor profesională, de antreprenoriat și în viața socială. 

Președintele Platformei Naționale a Femeilor din Moldova, Iulia Costin a subliniat rolul important pe care îl au acestea în lumea afacerilor:

„ Femeile din Republica Moldova conduc 27% din afacerile de pe teritoriul țării, iar majoritatea - 85% sunt în mediul urban, dintre care 60% în capitală. Discrepanța dintre activitatea femeilor la sat și oraș rămâne mare, de aceea este important să fie susținute mai ales femeile din mediul rural”.



Invitata de onoare Anna Akhalkatsi, manager de țară al oficiului Băncii Mondiale în Moldova a reiterat importanța încurajării femeilor în dezvoltarea unei afaceri.

„Trebuie să susținem femeile care vor să întreprindă o afacere și să sporim programele care vin în ajutorul acestora, astfel rezolvăm problema egalității de gender și problema migrației”, a specificat Akhalkatsi.

În cadrul Forumului au fost prezentate rezultatele implementării programului național „Femei în Afaceri” și au fost aduse modele reușite de valorificare a potențialului feminin în regiuni.

Eugenia SÎLI, managerul Programului Național „Femei în Afaceri” a informat despre oportunitățile oferite femeilor cu spirit antreprenorial de a-și explora potențialul și de a pune în practică ideile și viziunile pe care din anumite motive nu au reușit, încă, să le realizeze.

„Prin intermediul Programului „Femei în Afaceri” până în prezent au fost instruite 408 femei, iar 201 proiecte investiționale au fost aprobate spre finanțare nerambursabilă în cadrul celor două apeluri de proiecte desfășurate pe parcursul anului 2018. La această etapă, Programul prevede încă două apeluri de proiecte, de aceea invit femeile să aplice pentru a-și realiza visul”.

Forumul Național al Femeilor din Moldova a oferit femeilor antreprenoare și reprezentantelor societății civile un cadru de discuții, schimb de opinii și de identificare a soluțiilor în domeniul abilitării femeilor și promovării spiritului de antreprenoriat.