Liderii statelor UE au aprobat un plan care prevede crearea unui sistem de alertare a guvernelor şi a companiilor online precum Facebook şi Google să ia măsuri pentru eliminarea conţinutului fals sau ilegal. 

„Dezinformările deliberate, de amploare şi sistematice, inclusiv în cadrul războaielor hibride, reprezintă o provocare acută şi strategică pentru sistemele noastre democratice. Este necesar un răspuns urgent”, se arată în documentul aprobat la reuniunea Consiliului European.

Planul, elaborat de Comisia Europeană, prevede alocarea de fonduri şi prerogative autorităţilor de reglementare de la Bruxelles pentru monitorizarea şi contracararea campaniilor ruse pentru dezinformare. În acest sens, bugetul Serviciului European de Acţiune Externă a fost suplimentat de la 1,9 la 5 milioane de euro în 2018.