PUN își anunță sprijinul dezinteresat la parlamentare pentru blocul ACUM. Șalaru: „Oferim un exemplu de maturitate politică”

PUN își anunță sprijinul dezinteresat la parlamentare pentru blocul ACUM. Șalaru: „Oferim un exemplu de maturitate politică”

Partidul Unității Naționale nu va participa la alegerile parlamentare din 2019, dar vor oferi toată susținerea blocului ACUM, format din PPDA și PAS. Anunțul a fost făcut de către președintele executiv al formațiunii, Anatol Șalaru în cadrul unei conferințe de presă. Potrivit lui, decizia partidului are la bază  „rezoluțiile instituțiilor europene, care au constatat o erodare puternică a statului de drept și o degradare a regimului democratic din Republica Moldova”, dar și a „pericolului perpetuării unui regim hibrid Plahotniuc-Dodon”.

„Am luat această decizie conștienți fiind că fără un cadru democratic, inclusiv aproprierea de România este pusă în pericol. Această decizie nu este abandonarea idealurilor unioniste, ci o decizie matură care se datorează unor pericole majore ce planează  asupra Republicii Moldova. O venire a PSRM la putere va atrage după sine federalizarea Republicii Moldova, interzicerea unionismului, dar mai ales interzicerea dublei cetățenii pentru un milion de cetățeni care își câștigă pâinea muncind în UE”, a adăugat Șalaru.

Totodată, președintele executiv PUN este de părere că dacă forrmațiunea pe care o reprezintă ar fi candidat la alegeri, ar fi divizat eșantionul unionist. Potrivit lui, singura lor implicare în procesul electoral va fi în sensul susținerii blocului ACUM:

„Nu vom colabora decât sprijinind ACUM. Nu vom înainta candidați, nu vom negocia cu ei pentru locuri pe liste. Îi vom sprijini prin declarații politice, le stăm la dispoziție cu organizațiile, cu oamenii noștri, tot ajutorul de care au nevoie, în afară de ajutorul financiar”.

Platforma Demnitate și Adevăr și Partidul Acțiune și Solidaritate au semnat duminică acordul de constituire a blocului electoral „ACUM Platforma DA PAS” pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.  PLDM a anunțat că va merge împreună cu blocul „ACUM” la parlamentare. Deasemenea, liberalul Dorin Chirtoacă a declarat în cadrul unei conferințe de presă că Partidul Liberal se va alătura blocului electoral la alegerile din 2019.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Uniunea Europeană pregătește al nouălea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei

Uniunea Europeană pregătește al nouălea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei

Alertă cu bombă la ambasada Ucrainei la Chișinău. În urma verificărilor, obiecte explozibile nu au fost depistate

Alertă cu bombă la ambasada Ucrainei la Chișinău. În urma verificărilor, obiecte explozibile nu au fost depistate

Putin declară că nu înțelege de ce R. Moldova păstrează rezervele de gaze în Ucraina

Putin declară că nu înțelege de ce R. Moldova păstrează rezervele de gaze în Ucraina

Advertoriale
Top 5 vinuri SĂLCUȚA potrivite pentru masa de Crăciun. Descoperă-le și adaugă-le în coșul de cumpărături

Top 5 vinuri SĂLCUȚA potrivite pentru masa de Crăciun. Descoperă-le și adaugă-le în coșul de cumpărături

Ce este comunicarea strategică și de ce Republica Moldova are nevoie de aceasta (VIDEO)

Ce este comunicarea strategică și de ce Republica Moldova are nevoie de aceasta (VIDEO)

Orange Systems te invită la Modular THE VISION, unde fiecare profesionist IT poate testa o reţetă perfectă pentru distracţie

Orange Systems te invită la Modular THE VISION, unde fiecare profesionist IT poate testa o reţetă perfectă pentru distracţie

EMISIUNI
  • Prepare for Future | Adam Sigel, Viitorul industriei de gaming și al storytelling-ului
    Prepare for Future | Adam Sigel, Viitorul industriei de gaming și al storytelling-ului
  • DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII| Pictor: „Artistul poate și trebuie să nu fie flămând și sărac” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
Cele mai populare
  • 1
    Cât timp le ia rușilor să pregătească un nou atac masiv cu rachete asupra Ucrainei. Oficial: „Valurile sunt planificate în avans”
  • 2
    Pentagonul ar fi modificat în secret sistemele HIMARS trimise Ucrainei, pentru a se asigura că nu vor lovi teritoriul Rusiei
  • 3
    Atacurile cibernetice ale Rusiei împotriva Ucrainei s-au dovedit a fi ineficiente. Care a fost strategia Kremlinului
  • 4
    Aprobat de Guvern! Salariu minim pe țară va fi de 4.000 de lei în anul 2023
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.