Cererea judecătorului Gheorghe Balan de a fi suspendat în perioada campaniei electorale a fost respinsă. Decizia a fost luată, astăzi, în cadrul ședinței Consiliului Superior al Magistraturii. Anul trecut, când magistrați din întreaga țară alegeau viitoarea componență a Consiliului Superior al Magistraturii magistratul Gheorghe Balan a avut unul din cele mai critice discursuri, în special în adresa fostei componențe a CSM.
„Este gravă perioada mandatului fostului CSM. Au fost răstigniți unii colegi incomozi Consiliului Superior al Magistraturii, iar astăzi se dorește răstignirea întregului sistem. Indiferent de rezultatul alegerilor voi încerca să inițiez un protest public împotriva derapajelor create. Trebuie să se convingă societatea, dar și partenerii de dezvoltare cât de controlat este sistemul. Politicul e mut, aproape toată presa e mută. Numai noi, dacă vrem, putem schimba această situație. Majoritatea sistemului judecătoresc trebuie să iasă în prima linie”, a declarat Balan.
Gheorghe Balan a venit cu mesaje critice în fața judecătorilor și cu alte ocazii. În martie 2017, în cadrul Adunării Generale a Judecătorilor acesta a declarat că de tot ce se întâmplă în sistemul judecătoresc al Republicii Moldova sunt responsabili cei de la guvernare. Vezi video aici.
Vezi și aceste știri

R. Moldova va accede la Acordul parțial extins al Consiliului Europei privind rutele culturale

Sancțiunile occidentale contra Moscovei au un efect limitat. Rusia, așteptată să înregistreze o creștere economică în 2023, arată o analiză NY Times
