Premierul Belgiei, Charles Michel, și-a dat demisia. Care este motivul

Premierul Belgiei, Charles Michel, și-a dat demisia. Care este motivul

Premierul belgian, Charles Michel a anunțat demisia  guvernului său de centru-dreapta , scrie AFP. Potrivit sursei citate, declarația a fost făcut marţi seara la nouă zile după demisia unor miniştri naţionalişti flamanzi, care s-au opus ca Belgia să susţină Pactul global al ONU privind migraţia.

„Am luat decizia de a-mi prezenta demisia şi intenţia mea este să merg imediat la rege”,a declarat premierul după o dezbatere în cadrul Camerei şi sub ameninţarea unei moţiuni de neîncredere, depusă de către stânga.

Partidul de extremă dreapta Noua Alianţă Flamandă, cel mai mare partid din parlamentul belgian, şi-a retras miniştrii din coaliţia guvernamentală săptămâna trecută, după ce premierul Charles Michel a respins cererea N-VA ca Belgia să nu semneze Pactul global privind migraţia, adoptat luni, la Marrakech, de peste 150 de ţări. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Moldovenii au puține șanse să afle de ce anumiți judecători sau procurori au picat evaluarea comisiei pre-vetting. Motivul, explicat de președintele instituției: „E regretabil”

Moldovenii au puține șanse să afle de ce anumiți judecători sau procurori au picat evaluarea comisiei pre-vetting. Motivul, explicat de președintele instituției: „E regretabil”

Cât te costă să îți încarci bateria telefonului mobil pe parcursul unui an

Cât te costă să îți încarci bateria telefonului mobil pe parcursul unui an

Vadim Ceban: Începând cu 4 decembrie, Moldovagaz va achiziționa gaze naturale din două surse

Vadim Ceban: Începând cu 4 decembrie, Moldovagaz va achiziționa gaze naturale din două surse

Advertoriale
Bucătarii din Moldova au câștigat Cupa de Aur, la Campionatul Mondial de Gastronomie

Bucătarii din Moldova au câștigat Cupa de Aur, la Campionatul Mondial de Gastronomie

Nikos Vertis este pregătit să încânte Moldova în concertul său live (VIDEO)

Nikos Vertis este pregătit să încânte Moldova în concertul său live (VIDEO)

Mii de copii din toată Republica au fost informați despre regulile de circulație rutieră

Mii de copii din toată Republica au fost informați despre regulile de circulație rutieră

EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
    DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII| Pictor: „Artistul poate și trebuie să nu fie flămând și sărac” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
Cele mai populare
  • 1
    România a început exportul de gaze către Republica Moldova prin conducta Iaşi-Ungheni
  • 2
    Energocom a semnat contractul de livrare a energiei electrice cu MGRES pentru decembrie. Spînu: „Cetățenii vor plăti mai puțin”
  • 3
    Peste 40 de mii de gospodării vor primi compensații mai mari. CSE a ajustat criteriile de atribuire a gradului de vulnerabilitate
  • 4
    Igor Dodon, depistat cu o avere nejustificată de peste un milion de lei. Ce riscă fostul președinte (DOC)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.