AGORA: În această toamnă s-au împlinit șase ani de la decizia CtEDO prin care Rusia a fost obligată să achite un milion de euro pentru violarea dreptului la educație a elevilor din școlile românești din Transnistria. Ce s-a schimbat în acest răstimp? Ați simțit să se întâmple ceva spre bine?

Ion Iovcev: M-am bucurat foarte mult acum șase ani când CtEDO a luat hotărârea cu privire la barbarismul acela din Tiraspol, efectuat la comanda Moscovei. Mă gândeam că, într-o măsură oarecare, Rusia va recunoaște drepturile internaționale și va compensa prejudiciile școlilor românești. N-a fost să fie. Asta vorbește despre faptul că Rusia una spune și alta face, că operează cu duble standarde, la fel cum a fost cu promisiunea de retragere a trupelor. Nu cred că în timpul apropiat oamenii care au avut de suferit vor primi acești bani.

Ați avut speranța că ceva se va schimba, odată cu mișcările politice de la Chișinău?

Eu sunt director al Liceului „Lucian Blaga” de peste 26 de ani. A fost și mai ușor, și mai greu, și în timp ce uneori eram susținuți de Chișinău, alte ori am fost presați și mai mult de aici din cauza concepțiilor pe care le am și eu și colegii mei.

Sincer a fost mai ușor în anii 1990, când am preluat școala. E interesant că am avut susținere și din partea ministrului Ilie Vancea, de pe timpul comuniștilor, pentru faptul că a recunoscut că istoria neamului nostru e istoria românilor. Mai presus ca totul e poziția unui om, nu poziția partidului.

Dar am avut presiuni mari în perioada lui Țvircun, a lui Șavga, în 2009. În acei ani mi s-a spus că locul meu e în altă parte și trebuie să se ocupe alte structuri cu mine.

După 2009 am fost optimist. Am sperat că va fi o schimbare a tineretului. Am fost chiar membru al biroului politic PLDM, eram încântat că va fi schimbare și avem toate șansele, pentru că după ei mergea lumea. Dar pe urmă am văzut atâtea trădări... Lumea a pus mai presus interesele personale decât cele naționale.

Mai târziu, miniștri ai Educației au fost Mihail Șleahtițchi, Maia Sandu, Corina Fusu. Așteptam o schimbare, vedeam că se termină fenomenul copiatului și credeam că în educație lucrurile vor sta așa cum trebuie să fie. N-a fost să fie și astăzi am ajuns o țară care nu știe unde merge. Deocamdată nu văd unde e viitorul nostru în comunitatea UE.

În tot amalgamul schimbărilor politice, în special după 2009, ce a reușit să se schimbe spre bine pentru școlile românești din Transnistria?

Aparent există schimbări, însă problemele care s-au rezolvat au fost minore. Da, acum nu mai plătim acea taxă pentru locațiune pe care o plăteam înainte. E 12.000 de lei pe an, față de 600.000 de mii de lei plătiți până acum, toți acești ani. E bine că diferența am putut-o utiliza pentru reparația clădirii. Acum se încearcă facilitarea trecerii noastre peste „graniță” și se pregătesc legitimații pentru elevi și profesori pentru a fi utilizate în loc de pașapoarte sau buletine la așa-zisa frontieră.

Niciuna dintre aceste opt școli cu predare în limba română nu are clădire proprie și nici condiții pe care ar trebui să le aibă o școală modernă. Liceul „Lucian Blaga” activează și acum într-o clădire din 1952, cei din Râbnița nu au luat clădirea care li se cuvine înapoi (n.r. – Liceul „Evrika” din Râbnița nu are sediu propriu și arendează de la Uzina Metalurgică din Moldova clădirea unei grădinițe), cei de la Grigoriopol fac în fiecare zi naveta și practic sunt alungați (n.r. – Liceul „Ștefan cel Mare și Sfânt a fost alungat din Grigoriopol la Doroțcaia în 2002 sub pretextul că școala nu a obținut licență de predare în baza grafiei latine). În ansamblu, problemele nu au fost soluționate.

Cum a evoluat numărul elevilor dvs. pe parcursul anilor?

Tineretul pleacă din regiune, populația îmbătrânește, iar în afară de asta la noi ajung doar copiii părinților cointeresați ca odraslele lor să învețe în limba română.

O altă problemă este că vorbitorii de limbă română sunt marginalizați. Deși în Transnistria se vorbesc oficial rusa, ucraineana și „moldoveneasca”, de fapt se vorbește doar rusa. Mass-media este doar în limba rusă și populația care mai vorbește limba română e supusă unei puternice rusificări. Oamenii aleg să-și trimită copiii în școlile rusești, dispar chiar și clasele care predau româna cu grafie chirilică. De exemplu, dacă la Slobozia, acum câțiva ani, erau 2000 de copii care învățau „moldovenește”, acum sunt o sută. În Sucleia nu mai există nicio clasă moldovenească. În satul Caragaș a fost școală moldovenească, iar acum în clasa întâi nu mai e niciun copil.

Noi nu avem nici măcar grădinițe în limba română. Vin copii absolut nepregătiți pentru școală. Avem copii care știu doar rusa și nu doar că nu știu alfabetul latin, dar nici nu știu cum se zice „pâine”. Cu clasele primare ne mai descurcăm, dar uneori ne vin liceeni din școli cu grafia chirilică, atunci e și mai greu, pentru că elevii trebuie să susțină diferența de program.

Care e scopul acestor elevi?

Ei beneficiază de asta. Termină școala rusă cu note de 5 conform sistemului de note rusesc, primește diploma roșie, iar apoi vine la o școală românească și notele de 5 devin 10. Iar unui elev de-al nostru vă dați seama cât timp și efort îi trebuie ca să ajungă la 9-10.

Au existat schimbări odată cu schimbarea administrației de la Tiraspol odată cu venirea lui Krasnoselski?

Ei se schimbă, dar sistemul rămâne tot același. Cei care au venit au interese economice și au pus accent pe partea materială.

Eu am calculat recent și am ajuns la concluzia că din toți banii pe care-i plăteam până acum – 600.000 de lei anual – construiam deja o școală nouă. Și cât a plătit Republica Moldova pentru aceste școli... Sume enorme!

Între timp, Igor Dodon a ajuns la mijlocul mandatului său, iar cele mai frecvente vizite ale sale sunt la Moscova. Promo-LEX i-ar solicitat să discute la Kremlin problema școlilor românești din Trasnistria. Credeți că va exista vreodată o reacție de la Președinție?

Ei da, Dodon să vorbească despre școlile românești din Transnistria...(râde). El habar n-are despre școlile astea. El vorbește despre „limba moldovenească”, iar copiii lui învață în limba română la cel mai prestigios liceu din Chișinău – „Prometeu”. De ce să îți bați joc așa? El nu e președintele nostru și eu nu mă tem să spun asta. Nu știu de cine a fost ales. Politicienii vin și se duc, dar lucrul nostru sfânt și ceea ce facem noi rămâne pe vecie.

La sigur și elevii simt ceea ce se întâmplă cu școlile. Cum reacționează ei la toate aceste greutăți?

Noi avem copii deosebiți, vin cei care într-adevăr vor să învețe, însă comunitatea noastră e de-a dreptul izolată, un fel de ghetou. Iată vin alegerile în 2019, sper să vină schimbarea.

_____________________________________

În prezent, în regiunea transnistreană activează: Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din or.Tiraspol , Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun” din or. Tighina, Liceul Teoretic „Evrica” din or. Râbnița , Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare și Sfînt” din or.Grigoriopol , Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din or. Dubăsari , gimnaziul-internat pentru copii orfani din or.Tighina, gimnaziile din satele Corjova și Roghi, raionul Dubăsari,care nu sunt subordonate regimului ilegal de la Tiraspol și activează în baza Curriculumului Ministerului Educației de la Chișinău.

Deși presiunea asupra școlilor nu contenește niciodată, cea mai mare presiune este simțită la 1 septembrie și 31 mai atunci când elevii și profesorii sunt monitorizați de persoane îmbrăcate în civil sau uniformă, în mod deschis fiind intimidați să participe la evenimentele solemne. Instituțiile de învățământ nu au dreptul să intoneze imnul Republicii Moldova cu mijloace tehnice și să arboreze tricolorul.