Pacienții cu anevrisme și malformații arterio-venoase cerebrale vor putea beneficia de tratament și asistență medicală cu utilizarea tehnologiilor avansate. La Institutului de Neurologie și Neurochirurgie din capitală a fost inaugurat Departamentul de Neuroradiologie intervenționistă. În cadrul departamentului va funcționa o sală de operații hibridă, unde se vor efectua concomitent și combinat intervenții microneurochirurgicale și neuroendovasculare pacienților care au suferit un accident vascular cerebral, au anevrisme și malformații ale vaselor cerebrale, ca rezultat al afectării arterei carotidiene, cât și a tumorilor cerebrale bogat vascularizate.
„În cazul pacienților cu accidente vasculare cerebrale, când viața acestora se numără în secunde, intervenția rapidă este extrem de importantă. Iată de ce trebuie să avem echipamente medicale performante și specialiști instruiți la nivelul corespunzător”, a declarat ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Silvia Radu.
Pentru realizarea intervențiilor, specialiștii neurochirurgi, neurointervenționiști și radiologi din cadrul institutului au fost instruiți și pregătiți în Clinici din Franța, Japonia, Ucraina, Rusia. Totodată, subdiviziunea a fost dotată cu utilaj performant Angiograf, care permite investigarea vaselor de sânge și efectuarea intervențiilor minim invazive.
Anual în cadrul Institutului de Neurologie și Neurochirurgie se tratează aproximativ 2500 de pacienți cu accidente vasculare cerebrale.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe
