ONG-uri de media condamnă discursul de ură al unei deputate PLDM la adresa unui jurnalist

ONG-uri de media condamnă discursul de ură al unei deputate PLDM la adresa unui jurnalist
Foto: adevarul.ro


Organizațiile neguvernamentale de media condamnă orice manifestare de discurs de ură la adresa jurnaliștilor, indiferent din partea cui vine și de contextul în care sunt făcute afirmațiile.


Astfel, organizațiile semnatare condamnă afirmațiile deputatei PLDM, Maria Ciobanu, care a reacționat într-o postare pe Facebook, într-un stil lipsit de toleranță, la opiniile transmise de jurnalistul Victor Nichituș: „Simt cum mi-aș dori să-l trăsnesc în moalele capului”.

„Atragem atenția, repetat, că discursul de ură nu are nimic în comun cu libertatea de exprimare, inclusiv pe rețelele de socializare. Îndemnăm toți cetățenii, în primul rând demnitarii și funcționarii publici, să manifeste un comportament decent și corect în relațiile cu presa. Reamintim că, atunci când nu sunt de acord cu modul în care jurnaliștii își fac meseria, cetățenii sunt în drept să sesizeze Consiliul de Presă, Consiliului Coordonator al Audiovizualului și alte structuri, care vor examina cazurile respective și vor aplica măsuri de rigoare.

Totodată, facem apel către reprezentanții mass-media ca, prin munca pe care o fac, să dea dovadă de corectitudine profesională, să nu se angajeze în campanii de promovare a politicienilor și să se ghideze de Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova”, se arată în mesajul ONG-urilor de media.

Adresarea este semnată de următoarele organizații: 
Centrul pentru Jurnalism Independent,
Asociația Presei Independente
Asociația Presei Electronice
Centrul de Investigații Jurnalistice
Comitetul pentru Libertatea Presei  
Asociația Telejurnaliștilor Independenți  
Centrul „Acces-info”
RISE Moldova

Hai să fim prieteni! Hai să #SusținemPresa independentă cu câte un abonament AGORA, de 98 de lei.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Accesul la informațiile de interes public în primele luni de pandemie a fost unul deficitar, sugerează un raport Watchdog

Accesul la informațiile de interes public în primele luni de pandemie a fost unul deficitar, sugerează un raport Watchdog

Amânările se țin în lanț și la Chișinău! O nouă ședință din dosarul Șor, transferată pe altă dată. Care este motivul

Amânările se țin în lanț și la Chișinău! O nouă ședință din dosarul Șor, transferată pe altă dată. Care este motivul

E oficial: Boris Marcoci este candidatul PAS la alegerile locale din Bălți

E oficial: Boris Marcoci este candidatul PAS la alegerile locale din Bălți

Advertoriale
MAIB - „Leader in Card Performance 2021”, potrivit Mastercard

MAIB - „Leader in Card Performance 2021”, potrivit Mastercard

Infrastructură modernă de cartier, grație unui parteneriat dintre Inamstro și Primăria Municipiului Iași

Infrastructură modernă de cartier, grație unui parteneriat dintre Inamstro și Primăria Municipiului Iași

Mastercard a acordat FinComBank S.A distincția „Leader in Moneysend: Clickpay.md” pentru leadership în domeniul transferurilor bănești

Mastercard a acordat FinComBank S.A distincția „Leader in Moneysend: Clickpay.md” pentru leadership în domeniul transferurilor bănești

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Scandal într-un troleibuz din capitală: Un tânăr a fost dat afară după ce a refuzat să-și pună masca de protecție (VIDEO)
  • 2
    Veaceslav Platon a depus o plângere pe numele Maiei Sandu la Consiliul pentru Combaterea Discriminării din România. Acesta spune că i s-ar fi încălcat dreptul la demnitate (DOC)
  • 3
    Decizie CtEDO: Alexander Litvinenko, spionul otrăvit cu poloniu, a fost asasinat de agenți ai Federației Ruse
  • 4
    Pfizer/BioNTech anunță că vaccinul său împotriva COVID-19 este sigur pentru a fi administrat copiilor cu vârste de 5 – 11 ani
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.