Evgheni Șevciuk, condamnat la 16 ani de închisoare de către un tribunal de la Tiraspol

Evgheni Șevciuk, condamnat la 16 ani de închisoare de către un tribunal de la Tiraspol

Evgheni Șevciuk, fostul lider al republicii nerecunoscute Transnistria, a fost condamnat la 16 ani de închisoare, scrie presa din stânga Nistrului. Politicianul a plecat peste hotare după schimbarea puterii de la Tiraspol. 

Autoritățile separatiste din Transnistria l-au condamnat pe Evgheni Șevciuk, vizat în cinci cauze penale, pentru mituire și depășirea atribuțiilor de serviciu. 

Fostul lider separatist, care a fugit inițial la Chișinău, iar apoi ar fi plecat în Federația Rusă, a fost condamnat la 16 ani de închisoare, pe lângă faptului că a fost amendat cu 600 milioane de ruble. 

Într-o postare pe Facebook, Șevciuk a declarat că, în spatele sentinței se află majoritatea pro-Sheriff de la Tiraspol. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
35 de blocuri locative, două instituții medicale și trei grădinițe sunt deconectate de la rețeaua de încălzire. Anunțul Termoelectrica

35 de blocuri locative, două instituții medicale și trei grădinițe sunt deconectate de la rețeaua de încălzire. Anunțul Termoelectrica

Reținerile din salariu nu i-au făcut să vină la muncă. Deputații Șor continuă să absenteze de la ședințele Parlamentului

Reținerile din salariu nu i-au făcut să vină la muncă. Deputații Șor continuă să absenteze de la ședințele Parlamentului

Turcia discută cu Ucraina posibilitatea de livrare a curentului electric prin intermediul stațiilor plutitoare de producere a energiei

Turcia discută cu Ucraina posibilitatea de livrare a curentului electric prin intermediul stațiilor plutitoare de producere a energiei

Advertoriale
Top 5 vinuri SĂLCUȚA potrivite pentru masa de Crăciun. Descoperă-le și adaugă-le în coșul de cumpărături

Top 5 vinuri SĂLCUȚA potrivite pentru masa de Crăciun. Descoperă-le și adaugă-le în coșul de cumpărături

Ce este comunicarea strategică și de ce Republica Moldova are nevoie de aceasta (VIDEO)

Ce este comunicarea strategică și de ce Republica Moldova are nevoie de aceasta (VIDEO)

Orange Systems te invită la Modular THE VISION, unde fiecare profesionist IT poate testa o reţetă perfectă pentru distracţie

Orange Systems te invită la Modular THE VISION, unde fiecare profesionist IT poate testa o reţetă perfectă pentru distracţie

EMISIUNI
  • Prepare for Future | Adam Sigel, Viitorul industriei de gaming și al storytelling-ului
    Prepare for Future | Adam Sigel, Viitorul industriei de gaming și al storytelling-ului
  • DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII| Pictor: „Artistul poate și trebuie să nu fie flămând și sărac” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
Cele mai populare
  • 1
    Un preot ortodox din Ucraina a fost condamnat la 12 ani de închisoare. Acesta a divulgat Rusiei informații despre pozițiile de apărare ucrainene
  • 2
    Aprobat de Guvern! Salariu minim pe țară va fi de 4.000 de lei în anul 2023
  • 3
    Atacurile cibernetice ale Rusiei împotriva Ucrainei s-au dovedit a fi ineficiente. Care a fost strategia Kremlinului
  • 4
    Putin declară că nu înțelege de ce R. Moldova păstrează rezervele de gaze în Ucraina
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.